Sport national: Aruncatul cu piatra in capul Poetului.

Capul de Poet este vinovat, cu cat mai mare Poetul, cu atat mai mare inversunarea nebunului de a arunca o piatră ucigatoare in acest cap. Tatal meu vitreg, armeanul, dus să-si odihneasca odihna la cimitir nu-mi mai este imbarbatare: Lasă fata tatii, nebuni sunt pe toate drumurile si pietre la fel, poetii sunt doar pentru aceia care stiu să iubească sufletul cuvintelor...Cu el vorbeam de marea poezie a limbii romane si de marea poezie universală, atunci cand gaseam cuvinte pietre prin reviste de doi bani... Atunci nu murise inca Marin Sorescu, pe el mi-l lovisera miseii, si mă durea sufletul pană dincolo de lacrimă aruncatul cu piatra in Poet... Repetabilă piatră ucigatoare de Luceafar, aruncată iar si iar de un alt urmas al nebunului de atunci... Si acum iar, aruncatul cu piatra in Nichita Stanescu... si nu-s balamucuri suficiente pentru acesti aruncatori de pietre... Nebunii liberi formatori de opinie, curati ca lacrima noroiului, negri in cerul gurii, ingeri negri mirosind a catran si pucioasă scuipănd venin tot pun mana pe pietre... Să arunce paiatra cel nevinovat, cel fără de păcat... Of, Doamne, te-au rastignit pe tine Isuse, de ce n-ar arunca nebunii cu pietre in Poeti? Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, si totusi... cine se uită in gura nebunului e mai nebun ca nebunul...Dar ce să fac dacă piatra nebunului ucide si mortii incă odată si inca odată? Si ce dacă Nichita a baut si a scris pe servetele? Putea să scrie si pe piatra cu care CT Popescu aruncă azi.. a scris cum nimeni altul n-a scris pană la el... Atat de tristă e neiubirea, atat de urat mirositoare ura propriei incapacitati de a iubi cuvintele in necuvinte... atat de complexata neputintă a oamenilor clisee, fantastice - virulente... Ce milă imi este de acest Cristian Tudor Popescu...ar fi putut ajunge Om dacă ar fi putut auzi cu sufletul cuvintele poetilor pe care azi ii loveste cu piatra... Acesta ar fi si un răspuns personal pentru acei care mă intreabă de ce nu mai public poezie, de ce nu mai duc pe la reviste ceea ce scriu... Fiindcă nu mai suport violenta, fiindcă asa cochetand putin cu poezia nu poetă, nu vreau sa mor lovită de piatra cuvant a vreunui nefericit... Poate ca vreau tăcand, să previn nefericitul imbold al vreunui alt nebun de-a ucide! Si iartă-i Doamne, si dă-le putină minte si ceva suflet... zadarnică-i desteptăciunea dacă inima-i pustie... prea multă desteptaciune duce la nebunie, la performanta acestui Sport national: aruncatul cu piatra in capul Poetului.