Uite am vrut sa îți scriu un vers ciung
Si mi-a sângerat cuvântul din aripă
Nu mai aveam brațe să te strâng,
Si mi-am smuls toate penele de frică…
Căutam doua mâini să mă sugrume lent
In
Zâmbesc
La zbuciumata apă limpede:
Tu când culegi cu privirea roadele gândului meu.
Inrourata-mi frunte, cu urmele lacrimei tale nedăruite
Se clatină usor, mai bogată acum.
Fuioare vii, se duce
Când m-ai găsit…(la săpături)
Zăceam în lutul de sub drum
Aveam pământ îin crăpături,
Dar eram antică, oricum!
Cândva, se poate să fi-ajuns
Pe masa unui rege trist
Ce sorbea iute, pe
Astăzi mai scriem scrisori
Si încă privim de departe
Vara se numără în rânduri de nori
Repetate și renegate
E aceeași tărăgănare mută
Aceleași apusuri sunt, în însingurare
Soarele doar uneori
Imi imaginez ca sunt oameni incapabili sa exprime ce simt. Mai mult decat imi imaginez. Traiesc acum incapacitatea de exprimare. Acum te traiesc pe tine. Sa stiu, sa simt, cum e sa nu poti arunca din
primisem vreo patru zări colorate
in roșu și verde și-albastru măiastru
și -n galben ca raza ce-ar vrea să se-arate
când norul se-ascunde iar tandru sub astru
albisem iar cerul cu o
Să-mi fie netăcerea blestemul care arde
Pretinsa dimineață când tu nu ești aici
Când raza unui soare păgân ne mai desparte
Tot răscolind prin umbra în van a unei frici…
Să-mi fie buza ruptă de
Canon, ascut cuvântul între dinți
Și, Doamne, cum mă arde în timpan!
Cum mă apucă iar dorul de sfinți!
Iar, Biblia mă scoate la liman…
Cum trec prin mine clipele șuvoi…
Emoții trec potop
GH