Ziduri ce se surpă,
porți căzute în dizgrație,
pereți de sticlă,
ferestre rupte...și singure
îngânându-și terminusul
în cântecul de jale al vântului.
Nori înghețați și negri,
plutind
Intri și ieși fără rușine,
fecundând cu timpul tău
pântecul cuvintelor mele,
preumblându-te
-creatură umană și fiară-,
în pământului gândului meu.
Vorbești și cuvintele tale
-uimitor de
Degete atingând,
Ochi arzând de tandrețe,
Buze umede...
...amestec de tremur
și neânțeles,
de căutare și uimire...
...Și apoi cămașa mea...albă.
Mi-ai descoperit gâtul
și umărul -gustându-l
Dacă ar fi să fiu arbore...
...în pământul tău
mi-aș îngropa rădăcina.
...M-aș hrăni cu visele tale
și ochiul tău, albastru și nud,
mi-ar fi pasăre și cântec.
Cu ramurile mele ți-aș
Cu genunchiul
Pe universul timpului,
încununat și îmbrăcat
De sferă,
Mă ridic...spre lumină.
Pe pântec,
Soarele și luna
-universul întreg-,
își îngroapă tăcerea,
penetrându-mi
Umbre îngropate
în zidurei de amintiri,
aruncate și regăsite,
hulite și iubite.
Imagini reflectate
în oglinda propriilor ochi.
\"Te-am iubit!\" îmi spui.
Nu pot să-ți răspund,
nu mai
