Gabriel Beniamin Duciu

poate albastrul din liniștea-ți m-ar ține în loc pentru un strop de veșnicie astfel încât din ramurile mele plecate nspre lume s-or preface lungi aripi ca de înger m-oi ruga ca una

mainile mele casa talpilor tale mainile mele pescarusi in jurul turnului tau de veghe mainile mele liane in padurea din sprancenele tale mainile mele mainile tale...

răzleț pe deal zâmbea, ca un suspin scăpat de primăvara-ngândurată și eu, dorind să-l pierd de pas străin mânat de dor către o altă fată, culesu-l-am cu gândul peste munți și mări prindeau

ma-ndragostesc, iubito si n-am ce sa mai fac ma-ndragostesc si-notul imi e fara colac ma-ndragostesc, copila si-as vrea sa ma ajuti ma-ndragostesc si pasii-mi sunt tot mai

sorbim cu nesaț dintr-un azi, egoist sperând să-i mai smulgem o clipă, un zâmbet, o pâine… crezând că avem mai apoi - lucru trist – pentru cei ce-i iubim și ne-ateaptă uscați o

Eu sunt un pian de modă mai veche Cu clape de fildeș perechi cu-abanos Și o-ncuietoare făcută pereche C-o singură cheie, lucrată frumos În aur curat adus dinspre soare Și coarde

sânii tăi explozie roz de primăvară din care hrănindu-se îți înflorește în fiecare zi pruncul

mi-au ruginit pleoapele incremenite pe fluturii tai morti as vrea sa le fac un semn dar nu l-ar mai intelege si-ar fi neom sa-i strig mi-e glasul -de cand am varsat

îmi simt picioarele-captiv ancorate în albastru în timp ce mâinile se pod în liniște spre tine adună-mi florile coroana să te doară nins ăi lasă-ți zâmbetul pe trunchiul meu să

pierdut intre cioburi-pietre de oameni mi-adun sufletul din spinul urias de gheata leg piatra-ciob de ciob-piatra nu-mi amintesc cine sunt

cazut in imens ca un inger cu o singura aripa te implor sa-mi fii pereche usurandu-mi zborul spre stele

jucandu-ti-se amar in gene zambind cu degetele tale rostogolind \"dupa mine potopul\" lacrima asta de sange o plang pentru tine

într-un crâmpei din viață când sensul se destramă mi-ai fost odată iarnă cu alb, cu fulgi de gheață și rochie de nea... te-am colindat cu fluturi și-ai renunțat la scuturi; mai

ne-am trezit pe un Punct de albastru cu Cânt de iubire și-ncet dăm de știre că pe veci ni-i mormânt. un Viteaz am primit ca un vis dăltuit într-o Stâncă și-n peșteră-adâncă L-am

vacanta poli rucsaci aterizare... perfuzii clor seringi reanimare... in linistea dintre doua avalanse iti le(a)g(a) viitorul de recele-mi trecut.

mi-e dor de o salata de fructe cu frisca dar tu... tu esti doar in parg

imi place sa ma pierd in ochii tai ma las dus de lumina lor in inaltul cerului si cobor pe norii ce-ti intuneca, uneori, privirea imi place sa culeg flori de nu-ma-uita de pe dealurile

îmi este atât de gri universul de ploaia ce-ți cade din degete... mă simt prins în pleoapa-ți de zăpadă oprit de închisoarea

tu si eu eu si tu doi nori dansati de vantul napraznic iar cerul ne plange departarea.

imi tremura glasul cand iti spun te iubesc si nu stiu daca-i frig emotie sau nerv.

in nisipuri-moarte te iubesc a enorm in nisipuri infinit te-as iubi nemurire

cand taci este de parca mi-ar incremeni degetele pe clape doar te aud in celalalt colt al camerei stiu ca esti acolo dar nu pot sa te vad iti simt respiratia fugind dupa fruntea mea si vad

mi-e groaza de coltii vampirului ca roade neroade sau bune tot roade de dincolo de blande broboade...

te iubesc cum iubeste un fluture zborul si o floare iubita de soare un fluture.