Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Paralelism liric

Rugăciunea nefericiților

2 min lectură·
Mediu
dacă aș fi fost meșterul Manole
m-aș fi zidit pe mine însumi
aș fi renunțat sufletul meu greu și dens
ca o cărămidă arsă în focurile suferinței
pentru femeie
și artă
dacă aș fi fost Cristofor Columb
nu aș fi ajuns niciodată mai departe de coastele femeii iubite
sufletul meu greu și ruginit
ar fi atârnat ca o ancoră
după corabia trupului meu
dacă aș fi fost Napoleon Bonaparte
m-aș fi exilat singur
pentru că nu pot concepe un alt imperiu în afară de singurătate
și nici un alt asediu
în afară de cel al propriei minți
ah dacă aș fi fost Marc Antoniu
nici măcar nu intram în cărțile de istorie
știindu-mă un rob al dragostei
aș fi renunțat pentru Cleopatra
și la Roma
și la zei
dar eu nu sunt altceva decât un poet
ceea ce construiesc eu în cuvinte
se dărâmă înăuntrul meu
ceea ce redescopăr în trecut prin scris
cu ușurință depășește orice Lume Nouă
paginile de hârtie cucerite zilnic cu penița
colonii indivizbile ale imaginației
femeia care mă inspiră în anonimat
e Ra-ul Egiptean
tăcerile cu care îmi hrănesc creația
sunt lupte de gladiatori pe muchie de cuțit în Colosseum
singurătatea mea
parcurgerea Antichității
prin cuvânt
022794
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
201
Citire
2 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

G Gabriel Petru Băețan. “Paralelism liric.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/g-gabriel-petru-baetan/poezie/14010678/paralelism-liric

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@calota-rodicaCR
calota rodica
E cumplit de frumos! Apartine clasicismului, prin calitatea expresiei, prin altitudinea trairilor poetice 100%!
0
@g-gabriel-petru-baetanGB
Stimată Calota Rodica. Vă mulțumesc sincer pentru lectură și pentru cuvintele adresate. Paradoxul este că în scris calitatea expresiei este dată nu atât de altitudinea trăirilor cât de stări care țin de abisul ființei. Cu prietenie și căldură
0