Poezie
Nu mă alege pe mine...
Rugăciunea nefericiților
1 min lectură·
Mediu
iubito
nu te lua după fațadă
castelul inimii mele
nu e cel mai bun adăpost pentru vise
o arhitectură exterioară bine îngrijită
poate ascunde încăperi reci și goale
bântuite de stafiile trecutului
în lipsă de speranță
se poate surpa chiar și cerul
darămite clădirile
sau oamenii
mai bine alegi locuitul
într-un azil de bătrâni
în el vei găsi toată modestia și căldura
de care duc eu lipsă
viața alături de un poet
nu e tocmai un basm
rimele îmbrățișate nu țin loc de afecțiune
și vei fi mereu înșelată cu muze imaginare
iubito
nu te lăsa înșelată de aparențe
în loc de temelia unei familii
te-ai alege cu o ruină
în loc de scene demne de Oscar
te-ai alege cu un actor anonim
care mimează iubirea
cam asta e diferența între mine
și toți ceilalți bărbați
tocmai de aceea iubito
nu mă alege pe mine
003.432
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 145
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
G Gabriel Petru Băețan. “ Nu mă alege pe mine....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/g-gabriel-petru-baetan/poezie/14006729/nu-ma-alege-pe-mineComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
