collision

ce paradox tâmpit, cum ne grăbim să ne descoperim dincolo de toate cercurile concentrice pe care le adunăm în jurul miezului, cu fiecare an, precum copacii, cât de inconștienți alergăm cu viteză ca să ne facem praf unul în celălalt. voiai să nu ajungem așa, să rămânem într-un soi de nemișcare perfectă și uite, în câțiva ani fricile tale au devenit fricile mele și pașii mi s-au rărit și micșorat, nu mai am curaj să tropăi prin nimeni, doar umblu desculță, în liniște și plec sperând că nu m-a auzit că nu am lăsat nicio urmă