Nanoiubire

nu m-am putut abține, ba chiar mă simțeam vinovat, să trec fără să las un semn pe pagina dumitale. domnule, îți spun sincer, am râs, da\' am râs cu lacrimi... aveți dvs în text câteva chestii geniale, le voi enumera cu plăcere:

suntem singuri în univers pentru că avem oglinzi
să nu rămânem mici


izbucnirea noastră violentă polarizează zahăr
roim emergent
sufocăm iepuri

și totuși trebuie să zâmbim
prada fuge, întotdeauna spre ușile glisante

vă felicit, sunteți un geniu al literaturii românești contemporane. sper că să vă ocupați cât mai curând locul atât de meritat între titanii literaturii mondiale și, de ce nu, intergalactice.
deosebit de amical,

Eu iti multumesc ca ma citesti. Cat despre comentariu, iti multumesc, chiar daca se observa de la o posta ca a fost scris cu (prea) mult umor.

te mai astept

petre

Eu n-am rîs, nu mi s-a părut un text umoristic, eventual ironic.
Am remarcat:
\"din bacterii se naște o nouă generație, mai liberă
suntem singuri în univers pentru că avem oglinzi\" (\"să nu rămînem mici\" mi se pare în plus)
\"construim sisteme
uitând să scuipăm înainte
pentru noroc\"
\"sufletul fierului se transformă în praf\"
în versul \"brațele mele se joacă cu inima ta\" aș înlocui brațele cu mîinile, pentru logica anatomică.
în general am rămas cu o impresie plăcută după lectură, dar cred că poezia ar mai trebui periată nițel, ideea este interesantă.

Liviu, multumesc pentru modul in care ai intrat in aceasta poezie si pentru ce ai reliefat de aici. Voi tine cont de sugestiile tale.

te mai astept

petre