Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Rigor mortis

1 min lectură·
Mediu
încremenim tăcut
purificând pentru ultima oară aerul
cerul se prăvălește spumegând deasupra noastră
pescărușii ne cheamă trimițându-ne sânge din înalt
o ultimă infuzie cu nemărginire
să pășim spre marginea abruptului, să întindem mâna
iubirea ne curge prin vene iar noi încercăm să strângem în pumn soarele
căușul presărat cu stropi
frigul ne mistuie încet îndoiala
cearcănele aspre se topesc în fața primului vânt
ne smulgem din bezna inundată
primul pas pe nisipul arzător este cel mai greu
apoi învățăm tenacitatea cămilelor
dacă intri în ritm poți ajunge să uiți de reguli
filosofiile se regrupează în hrube
motivul peșterii bântuie personalitățile coerente
nu avem de ce să fugim
este îndeajuns să închidem căldura, să deschidem ferestrele
atunci morții se vor topi încet, păstrându-și frumusețea
vom săruta carnea străvezie căutând cu disperare o mângâiere
dragoste
nu poți opri torentul
pietrele se adună îmbrăcând podeaua în mătase
amestecăm salivă și păr
un fruct negru, mustind de dorință
cu mâinile împreunate, bolborosim mantre
când ar trebui să învățăm pur și simplu să așteptăm,
până la urmă,
chiar și oasele
se înmoaie...
024110
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
177
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Fluerașu Petre. “Rigor mortis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/fluerasu-petre/poezie/248038/rigor-mortis

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@maria-pilchinMPMaria Pilchin
Chestia cu oasele e bună, am și eu o teorie a mea cu oasele în poemul \"Dinți\". De fapt împart oamenii în vertebrați și nevertebrați... așteptarea este unicul lux pe care ni-l putem permite.
0
@fluerasu-petreFPFluerașu Petre
Maria, multumesc de trecere. Ma bucur ca ti-a placut.

te mai astept

petre
0