Jăratic vatra cuprindea;
În cuie-s prinse rochii.
Și-n gol rotea ea ochii,
În valuri părul îi cădea.
Lumina slabă pâlpâia
în spuma dens-a nopții.
Amarul gând al sorții,
cu mâini plăpânde și-l
Există colo sus în ceruri
Sursa de idei din vremuri.
Ce-i azi valabil, mintea vede,
Creează, copiază, crede.
Un vis avut e-un dar din stele
Se-ascunde în simboluri grele;
Un gând ce vine-i prins
Înalții brazi poteca o umbresc iar,
Picioare mici și albe trec de-a lungul,
Roșeți ce în obraji apar la gândul
Strânsorii tremurânde cu mâini de var.
Cu flori livada-i așezată-n rânduri,
În
Eu sunt mantra universului în formulă infinită,
Sunt lumina cea din urmă ce-i aprinsă pe vecie,
În văpaia vieții sale din ființa sa finită
Limitată-n timpul nostru, c-apoi iarăși să învie.
Eu sunt o
Se-aud caii dinspre lanuri,
Lucea seara în făclii,
Lin e foșnetul din ramuri;
Eu privesc la geam să vii.
Sună apa lângă maluri,
Păsări cântă poezii,
Luna fuge sus pe dealuri;
Eu zăresc la geam... tu
FN