florin Vasilescu

Amurguri violete Trăite-n remușcări Și freamăt de morală Sunt pline de regrete. Tristeți netulburate De tainice ocări Se bulucesc în mine Ca zboruri de egrete Căzute în durere Și gata să

Negăsind nici o ieșire Situației precare Un lovit de izbăvire Vrea să moară cu onoare. Neștiind cum să o facă, Se gândi la un pistol, Fiind scump, nu se împacă S-aibă portofelul gol. Așa

Duminica, ploia Petrece-n fervoare, La umbră de pom Spălat pe picioare. Umbrele deschise În mâini încleștate Apără cerul De voci speriate. Ilie, în carul Cu roțile curbe, Scrie

Am crezut, peste măsură, Că faptele îmi aparțin Și nu au vreo legătură Cu un impuls din cer,divin. Că Divinul e în mine, Nu încape îndoială. Căci se caută pe sine Cum se caută în

Mirosul privirii Tale Se lovește Permanent De tristețea Vocii care Îți devine Argument. Dacă Plouă peste tine Cu răceli Nepăsătoare, E dovada Că nu-i bine Să

Strugurii se-mbată-n soare Dormind pe frunze ruginii În timp ce-n toamnele târzii Greierii cântă la chitare. Ciocârlia cântă, oare, Dimineața când e rouă, Strugurii se-mbată-n soare, Aducând

De unde vine sufletul Și încotro Se-ndreaptă, Bulversând cugetul Care Răspuns așteaptă? Trupu-i gară pentru suflet Doar atât Cât o să vreie Să-l servească Ca suport Dac-ar fi în el Să

Firea dacă-i ocupată Cu un rău Ce-o populează, Demnitatea ei divină Fără milă Și-o ratează. Omul, ca ființă vie, Cochetează și cu răul, Căutând să afle Dacă Poate cuceri și hăul. Neștiind

De s-a întâmplat Vreodată Să cred că-s cineva, Jur Că gluma-i nesărată Și va înceta Cumva. De ce să-nghit, Atunci când nu depind De nimeni, Insulte proferate De minți ce se dedau La

Cineva Zicea odată, Ciupind corzile în cânt, Tot ce e pe lumea asta E o ,,vânare de vânt”. Și-ar mai fi ceva De spus, Chiar acum Și dintr-o datי Ce nu e prezent Cu noi, Poate fi și

Când ești salahorul pașnic, cultivând cuvinte-aparte, Faci cărare-ndrăgostirii de idei închise-n carte Și-apelezi cinic la scârbă ca să scapi de ,,ala-bala”, Dezmințită de istorii ce-și dau mâna

Iubirea, De orice fel, Cuprinde-n ea O taină Cu un știut Model: Plăcere, Chin Și spaimă. Nu zăbovi În iluzie! Natura te sfătuiește S-arunci Orice confuzie Ce te vrăjește. Relația

Încerci să ai destul Curaj Să speri Că ești Un cineva? Și-n mintea ta, Fără tapaj, Pe tine Să te poți Salva? O faci În fiecare clipă Cu fapte neluate-n Seamă Sau înțelese-n

Te-mpinge-atât de tare Dorința spre trufie Încât ai fi în stare Să lași biografie? Vrei să știi, sărmane lut, Că urmele îți rămân Ca impenetrabil scut Pentru un timp hapsân? Toate s-ar

De dragul ființării în scopuri lejere, Purtând în noi și mila, și răutăți aman Pline de perorații date de durere. Ne irosim menirea cu jocuri de can-can Să aruncăm trăirea doar peste câțiva

Apa mării ce-o să crească Primește la sânul său, Fără să se murdărească, Alte ape dinspre hău. Un surâs diamantin Înflorește-n colțul gurii Ca un strop roșu de vin, Potolind grimasa

Atâția știutori Își dau mereu Cu presupusul, Mimând că înțeleg orice Și, uneori, se supără Că nu le ești supusul. De ce? Să știu, e anevoie. Atoateștiutorilor, Nu puneți botniță

Ieri mi-am pus o întrebare și nu-i mereu o cutumă, Între muzică și-o damă, să aleg, cine mă-ndrumă? Care din acestea două te-mplinește cel mai bine? Și dacă una-i mai bună, să îmi spună, poate

Nu vreau Să mă cuprindă Un tremur Progresiv Care să îmi aprindă Un gând Intempestiv. Să mă ridic pe mine Îmi este la îndemână, Să fac Ce se cuvine, Cu ușurință Se amână. Doar așa pot

Cutreier magazinele butic Cu lucruri expuse sărbătoresc Și nu aș vrea să cumpăr mai nimic, Din cele ce se văd și se doresc. Pe trotuar, fetele frumoase, Purtând rochițe mult suflecate, Aprind

Gândul meu E mare hoț! Mă cuprinde Fără veste. Până-n ceruri Mă cocoț Ca să scap De-a lui poveste. Sunt născut în răsărit, Nu refuz, Dacă se poate, Rațiunii un profit, Din

Un copil, Călare pe-o rață Galben-albastră Și plină de praf, Se juca În parcul din față În timp ce bunica Îi trăgea un perdaf. Cine-l iubește, Îl lasă în pace Să zburde Prin parc La

De multe ori Sunt luat în pleaznă Că nu gândesc modern, Pragmatic, Deși, Pentru mine, Lenea e o caznă, Iar dacă nu citesc E chiar dramatic! Am înțeles De mult Că oamenii se zbat Să

Când timpul ne părăsește veșnicia îi ia locul Viața obosit-adoarme accesând în vis norocul Rostul rațiunii piere hărțuit de toropeală Simțul cade în neștire pe aripi de îndoială. Doar tăcerea