florin Vasilescu

Un spirit se agită În salon Printre doamnele Cu pălărie Și strică atmosfera De bon ton Ca orice pișicher De prăvălie. Își caută febril Printre idei Ceea ce, Sigur, Îi este propriu

Marea visurilor tale, conținut spălat de valuri, Te cuprinde-n spume albe ce se sparg mereu de maluri Inutilitatea lumii fără mare o vezi bine Și-ndoielile savante sunt icoane

Eu n-am avut onoruri Ca să-mi lezeze lutul, Parale sau favoruri, Să fac, cumva, pe mutul. Nu râvnesc la osanà, Că mă cunosc prea bine, Nicidecum n-aș profana Furcile caudine. Și de lauri

Nu înțeleg refuzul vetust Fără o artă ce desfată Și ochiul atent, și bunul gust Al omului fin tras pe roată. Să fii biciuit de-aspirații, Umil să trăiești o dorință, Ce-ți toacă adesea

Între munți de pietriș Și stâlpi de curent, Se-aud Tractoarele-n muget. Într-o baracă Albastră, Cu stropi de ciment, Se-agită puternic Cu tentă măiastră Mai marii În cuget. Discută

Ființa umană, tatonând absolutul, Orbecăie-n sine, adevărul căutând S-atingă, de poate, cerul și neștiutul, Trecând și sublimul tocmai la cele de rând. Că e bine, că-i rău, angelic ori

Virtuos Nu ești deloc, Sărmane boț de carne! Dacă intuiești Ușor Adevărul, Vei nega Pe loc Când cel cu coarne Gogoși fierbinți Cu Eva O să-ți toarne. Ca ultim adevăr, Plasat de

Totul se mișcă-n tristețe Acrobați, atomi și râie, Clătinând multe cotețe Afumate cu tămâie. Cu dureri acute-n umăr Codrul cu vaier se drege, Anii lui, bogați în număr, Îl prezintă ca pe-un

Aruncă vălul Autor: Florin Vasilescu Bătrâne, Abia acum bagi seama Că iubirea ta și viața ta Nu sunt veșnice? Dacă e așa, cred că Þi-a mai scăzut din teama Că-ntr-o bună zi, La

De glumesc, și nu se face, Îmi cer scuze, cel puțin, Ironia mea, rapace, Ascunde un mare chin. Râd de râs și de durere, Și de milă îmi cam plâng, Vrerile-mi sunt efemere, Acțiunile-mi se

Omenirea-i pe ,,Facebook”, Înroșește monitorul Ostenind pentru un „look” Care-ar cuceri Bosforul. Caută prietenie În speranța că alungă Nebunatica stihie Ce-i pe-aproape, de nu, lângă. Vise,

Mă acoperă Pădurea Cu întregul ei Contur Simt pe gâtul meu Securea Cum desface Al glugii șnur. Doamne, Încotro mă-ndrept Începând cu astă Clipă? Măi, Socrate, E înțelept Să iau

Fără ofensă Autor: Florin Vasilescu Ţi-aş trage-o farsǎ Mic-burghezǎ Cu ,,jemanfiş” cotidian, Sǎ râd-o mahala Francezǎ Cât alte mahalale într-un an. Dar mǎ gândesc, Când mi

Să nu mai sufăr ca prostul în van, Mi-am construit o tristețe boemă, Cultivată pe stradă, la Calul Bălan, Dȃnd mȃna iubirii, dulce poemă. Mi-am construit o tristețe boemă Ȋn circumstanțe

Clocotul dramatic, obsesiv, Limpezește trăirile Feroce Când tristețea nu are motiv Să aibă răgușală În voce. Tremurul zdruncină dur insul, Topindu-i reversibil Viața Ce se confruntă des cu

Cenzură pus-ai Pe cuvinte Voind s-auzi, De-ar fi nevoie, Tăcerea Ce-ți aduce-aminte De-apucături deprinse Fără voie. Þi-ai arunca Gândirea-n pod Printre atâtea lucruri

Șarpe înfometat! Mă gâdili Cu răceala ta Pe umerii mei Puternici. Dorințele mi le ignori, Rănile mi le tratezi Cu veninul Tău. Nu mai simt Nicio durere În trup. Doar răceala Ta.

Frumusețea, când țâșnește Din suflete dezrobite, Se preumblă-n spații Neatinse de ispite. Frumusețea zgârie Vederea din ochi miopi Care vor să o coboare În noroaie Și în gropi. Frumusețea,

Unde sunt oamenii mari Cu credință și onor Ce-i ce dau o cȃrmă cari Să înalțe un popor? Se întorc iar la ciocoi Ȋndrăgind arginții tari Unde sunt oamenii mari Cȃnd tara este-n nevoi? Vor

Abia aștept Să te întorci acasă Plină de șarm În alba ta rochiță, Că îmi lipsești Precum o coasă Gazonului pe care stă Codiță*. Vino să bem O băutură fină Și-apoi să jucăm cărți Sau Să

Văzându-l Pe Adam Cât este de frumos Stând falnic Sub un ram Al ,,pomului” faimos, La ce se gândi Domnuי, Lăsând deoparte greva În care Îi căzu somnul: ,,În raiul pământean, Ce-ar fi

Soarele bronzează Spicul În câmpia Prea uscată Bântuită de nimicul Ce se vrea O cazemată. Vântul pleacă În concediu Lăsând vraiște În Prislop Și cu greu găsești Remediu Să-nțelegi

Aș putea să recunosc, Fără să arunc cu pietre Ca un cârcotaș de rând Flecăreț și cusurgiu, Că sunt fan și-admirator Al vestitului Cioran De la care aștepta Filozoful Þuțea Petre Că-ntr-o

Caut și aștept În rugăciune Să văd ce se întâmplă Și, Iată, Un aprins tăciune Arde viu Sub tâmplă. Am încercat să aflu Adevărul Și să-nțeleg Ce este de-nțeles, Dar mai aproape Mi-a