,,De ce nu dormi, sărmane domn,
La ceas târziu din noapte,
Când iarna cerne-n tine somn
Dulce și plin de șoapte”?
,,Cine ești tu?
Dă-mi pace!
Că sunt sătul de întrebări.
La ora asta ți-ai
Eu am numai hârtia,
Creionul, mintea și arțag,
Mi-e casă, masă, poezia
Și omul uneori mi-e drag.
Nu-i mult, dar nici puțin,
Căci astea-mi țin de foame
Iar de aud al lumii chin
Îl potolesc
Spiritul
E-o nebunie
Când e vorba de o fată
Fină
Ca o păpădie
În grădina rourată.
Când cineva
E potrivit
S-o însoțească
Spiritul să stea chitit
Sub o bancă
Preoțească.
Privind-o
Spiritul jucăuș
În sufletu-i de slugă
Viețuiește
În timp ce
În trupul lui,
Bătut de rugă
Și
Uns cu suferință
De cărăuș,
Se-nalță castele
Eclerate de știință.
În umbra
Sunt eu vinovat că m-am născut?
Păcatul întâi m-a însemnat?
Poate că-n asta m-am complăcut
Și-atunci o vină mi-am asumat.
Unii au spus că mă învață
Să știu ce ar trebuí să știu,
Dar toți
De câte ori nu-mi spun:
,,Nu mai vorbi prostește!
De ce bați câmpii,
De nebun,
Gândind la ce se irosește? ”
Să caut adevărul,
Oricât de mic,
Trudit-am mult
Dar n-am găsit
Nimic.
Să
Atât de mult mă bucur
Că nu mai sunt bățos
Și-am reușit să scutur
Din mine
Ce este de prisos.
La bani mărunți
Nu iau
Pe nimeni
Fără rost,
Sunt eu de vină,
Zău,
Că avem zile
De
Înfrânți de timp vom fi cu toții.
De ce ne punem în valoare
Când suntem la cheremul sorții
Ca niște vorbe călătoare?
Timpul grăbit are un lapsus,
Când stă la unii în ogradă,
Chiar mai mult
Socrate,
Mereu mă cicălești!
Să știu,
Să vreau de toate,
Să mă cunosc
Și
Să ocrotesc
Arta-n cetate.
M-am cercetat
Cum se cuvine,
Eu, omul
Cu aer de profund,
Și-am constatat
Că nu e
Mă risipesc în clipele ce trec,
Devin trecut, câștig prezent,
În viitor n-o să petrec
De va veni, și o să fiu absent.
Prezentul…poate că există,
De sunt, mă va cuprinde,
Nădejdia mea, nu
Doamne,
Cât ești de măreț!
Nu mi-ai dat
Luciditate
Ca să pot privi isteț,
Plin de mine și păcat,
Dincolo de un coteț
Ornat cu singurătate.
Că am fost căutător,
Întrebând fără-ncetare
Ce e
Râul Doamnei e în spume,
Ploaia rece-l ține-n duș
Cu o taină și-o minune
Ca un zbor de cărăbuș.
Plânge cerul pe-apucate
Pe poteci și pe răzoare,
Sub umbrele asortate
Stau fetițe în
Simt, aievea, izul hai-hui-ului
Prin inima ce tare bate
În crăpătura călcâiului
Pășind prin ierburi rourate.
Liber de gânduri amestecate
Trifoiul roșu tremură arar
Sub dansul albinelor
Vreau să-ți spun,
Mai apăsat,
Că ceva
Îmi curge-n vine,
Otrăvindu-mă treptat
Cu angoase
Și leșinuri
Care nu-mi fac bine.
De râvnesc și eu
La plăceri în chinuri,
Vina crudă
Mă
Să te împuști
Din curiozitate,
Iată o idee
Pentru nebuni
Plictisiți de ei
Peste poate,
Dorind
Să arate
Că sunt necomuni.
Trândav să fii
E un noroc
De care nu au parte
Decât
Cu hainele în mână
Mă plimbam
Prin casa de la țară,
Tăcută și frumoasă
Ca o zână
Din Siam.
Priveam așa, într-o doară,
Un pat imens de pe terasă
Pe care odihnea un țol
De
Ființa, ca ființă,
A fost creată dintr-odată
De Cel ce știa totul
Și a avut putință
Să-ndeplinească rostul
Pe o-ntindere vidată.
Treaba fiind făcută,
Își vede de-ale lui,
Fără să
Un destin necunoscut
Te împinge
Către bani
Fără să îl poți învinge
Cu-atitudini de șamani.
Străduindu-te
Din greu
Să fii tu stăpân pe el,
Retezându-i
Din tupeu,
Nu ți-a reușit defel.
Ai
O jalnică iluzie
Îmi dă târcoale,
Hrănindu-mă
În fiecare zi
Cu un plictis ornat
Cu protocoale
În care plânsul
Vremelnic izbucni.
Fug de-ndoială
Ca dracul de tămâie,
Tocând secundele
Amintirile trezirii din povara înșelării
Se aștern în straturi dese ca nisipurile mării,
Chiar balsamul viețuirii vindecă priviri uitate
Pe un cer ce se boltește peste ființări tarate.
Doar
Versificatorii dibaci
Răsar precum ciupercile după ploaie,
Și, dacă ușor te prefaci
Că-ți place zmȃngăleala lor vioaie,
Dar în amor grimasă,
Sunt gata să îți ridice un templu
De cuvinte
La o cabană-n munte ajuns-am după semne
Dregându-ne răceala cu iz de brad și conuri,
Fiind cu toți plouați precum e curca-n lemne,
Dar plini de veselie, cântând pe multe tonuri.
Știu că au
Mulți nebuni
Din lume
Au inventat
Nirvana,
Un loc anume
Unde
Să-și lingă
Rana.
O criză de furie
Să ai
Nu are rost,
E ca o pălărie
Pe capul unui prost.
Să mă răzbun pe ei,
Să-i
FV