Poezie
La munte
1 min lectură·
Mediu
La o cabană-n munte ajuns-am după semne
Dregându-ne răceala cu iz de brad și conuri,
Fiind cu toți plouați precum e curca-n lemne,
Dar plini de veselie, cântând pe multe tonuri.
Știu că au fost pe lume vestite-mpărătese,
Regine și sultani în bojdeuci cochete,
Și șefi de post cu fluier, lângă cucoane ,,drese”,
Moșnegi pretențioși la braț cu mândre fete.
Dar toate astea, Doamne, acum mă lasă rece
Chiar dacă ea, pădurea, cu un parfum-esență
În mine se afundă și sufletu-mi petrece
Alături de iubita ce-mi face o pasență.
Prin asta vrea să-mi afle, de poate, neaflatul
Forțând norocul cărții cu pofta ei de știre
Despre iubiri trecute, departe de umblatul
Printre angoase crude, menite la pieire.
001.047
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- florin Vasilescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
florin Vasilescu. “La munte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-vasilescu/poezie/14059678/la-munteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
