Florin Opran

Privirii tale Ii dedic, in plic Clipe de uitare… p.s.: nu ma uita cand n-o sa mai scriu nu ma ierta cand e prea tarziu… Nota: Dedicatie, 29.05.2003

Vaduri line-mi poartă somnul spre apusuri pelerine, ticluite-n-anotimpuri, perindate-n orizonturi peste care noaptea vine alungând din amorțire... vântul! Frunze moarte-și strâng

Cuvinte dor, cuvinte mor, Cuvinte-si rup aripa-n zbor, Cuvinte smulg tacerii lor O clipa-n cantec de amor… Priviri prelungi, cuvinte dulci, Priviri pierdute-n furii-adanci, Priviri

Roua iubirii eminesciene Eminescu isi asterne versurile pe foaie asemeni picaturilor de roua ce polenizeaza cuprinsul nesfarsit dintre orizonturi vii, nestiute, pierdute-n eternitati ratacitoare.

Abandon - implacabil Te plimbi stingher pe țărmul mării și îți scalzi privirea în clipocitul apusului unduit pe linia vagă a orizontului. Vântul îți netezeste șuvițele umezite, prelingându-ți-le

051020011 Cat de agreabile sunt de multe ori amintirile urate raportate la experienta traita ! Si asta pentru ca totul e doar o poveste (atat timp cat nu devine ceva patologic). O poveste

Oameni care inteleg doar fragmentul lor de viata… oameni care nu au ridicat niciodata capul dincolo de specializarile pe care le-au deprins de-a lungul anilor... Oameni care sunt imuni la nebunie

Într-o zi îți dai seama că nu ești diferit. Ești la fel ca acei oameni pe care i-ai disprețuit intreaga viată. Cauți aceleași lucruri care le guvernează și lor rațiunea. Ești sclavul acelorași vise,

Viata e o suma de imagini fugare, O dara de fum intr-un ocean de scrum, Moartea e o simpla negare A unei afirmatii pierdute-n urma pe drum. Sensuri desarte ne ofera cuprinsuri Nepatrunse de

Ți s-a-ntâmplat să vezi cuvinte, s-auzi imagini nevorbite și temeri vagi de neofite? Ți s-a-ntâmplat să rătăcești pierdut fără speranță, și-n rituri gri,- să-mpletești O tristă

N-am stiut vreodata ce-as putea schimba c-un gand N-am stiut de ce tristetea reapare doar visand In masuri de clipe scurse din suflare in pamant, Dar as trece, mai departe, peste toate ca un

Nu vreau să scriu pentru uitare un vers etern, ce lumii pare, de dincolo de mreje fade, lipsit de viață, de culoare… Nu vreau să văd în ochii lumii apusuri reci, în lungi

Imi scufund timpanele in sfaraitul molozului In taraiala absurda a valurilor de masuri algebrice Ce ne acorda-n rastimpuri percutante prea multa singuratate Prea mult propriu nedeslusit, rasfrans

Dacă s-a mai dus o stea e, poate, vina mea ! Aș fi putut s-o prind din zbor și-aș fi ascuns-o sub un nor… Mi-ar fi zâmbit prea sumbră pentru-a-i mai crede strălucirea, și’ar flutura, în

Variatiuni ! Forme amorfe… Masinatiuni ! Forme ascunse… Damnatiuni ! Forme fatidice… De ura, De iubire, De gelozie, De amintire… Scapare-n fiecare Clipa… Verdict- Crima : Urma