Poezie
Nu
1 min lectură·
Mediu
Nu vreau să scriu pentru uitare
un vers etern, ce lumii pare,
de dincolo de mreje fade,
lipsit de viață, de culoare…
Nu vreau să văd în ochii lumii
apusuri reci, în lungi suspine,
căci asta simt din a lor furii
și asta văd în a lor mine…
Nu am ce lumea nu mi-o cere !
Traiesc umbrit, în servitute,
purtând, în gând, o întrebare,
ce roade-ncet, docil, un munte…
Nu pot, în clipele uitării,
să trec de partea nemuririi !
E-un joc absurd al dăruirii
ce stă nescris, în legea firii…
Nu pot iubi ceva ce piere,
deși aș vrea s-o pot a face,
Făr’ să mă simt un fals al celor
ce-și au o parte în poveste.
Nu uit că viața-i o minciună,
ce dulce-amar ne înfioară,
și e croită, din furtună,
dintr-o iluzie amară.
Nu cred, nu vreau, nu pot a spune
ce simt acum, ce pierd prin asta,
ce stiu că e prea mult pe lume
dar nimănui nicicând n-ajunge!
Notă: Nu vreau, 2001
002050
0