Mediu
“Cuvintele biblice, ca Dumnezeu a facut pe om dupa chipul si asemanarea sa, nu inseamna ca Dumnezeu este un om in cer, ci inseamna ca omul e un Dumnezeu pe pamant.” – Lucian Blaga
Daca acorzi cateva clipe de gandire unei asemenea cugetari ajungi la o singura concluzie sigura : fie ca Dumneazeu este un om in cer, fie ca omul este un Dumnezeu pe Pamant, ceea ce spune Lucian Blaga este o blasfemie. Omul este mai degraba animalul de companie al lui Dumnezeu, un animal special avand in vedere ca Atotputernicul s-a gandit sa-i dea acelasi chip cu al Sau, insa nici pe departe aceeasi capacitate intelectuala si spirituala cu a Sa. Ceea ce afirma Blaga, insa, presupune ca omul este mai mult, este prea mult, o profanare a ideii biblice de divinitate, - omul devine astfel – ceea ce biserica ii interzice sa fie – cea mai evoluata fiinta pe plan spiritual -si unica- aflata intr-un plan central al propriei existente.
“Cand cauti comori, nu cauti in nori, ci in pamant.” – Lucian Blaga
Intr-adevar, aceasta idee certifica materialul vietii ce nu poate fi cantarit pe baza Dumnezeului Anonim ci a Omului Cugetator. Atunci, daca omul este fiinta spirituala de ce are nevoie de un plan spiritual central la care sa se raporteze. De ce nu se raporteaza la sine insusi – la valoarea umana, ca valoare centrala a Universului ?
“Atata vreme cat omul este ocrotit de dementa, el faptuieste si prospera; dar cand se elibereaza de tirania fecunda a ideilor fixe, se pierde pe sine, nimicindu-se. Incepe sa accepte totul, sa invaluie in toleranta nu numai abuzurile merunte, dar si crimele si monstruozitatile, vicile si aberatiile : totul are pentru el acelasi pret. Indulgenta lui, distrugatoare de sine, se extinde la totalitatea vinovatilor, la victime si calai; {…} Vederea universala topeste lucrurile in nedeslusire, iar cel care le desluseste inca, nefiind nici prietenul si nici dusmanul lor, poarta in el o inima de ceara care se muleaza dupa orice obiect sau fiinta. Mila-i se revarsa asupra existentei, iar caritatea sa e a indoielii si nu a iubirii; {…} creaturile nu infloresc decat refuzand universalul” – Cioran
Iata de ce Omul are nevoie de Dumnezeu ! Dumnezeu este unic. Dumnezeu isi pastreaza integritatea spirituala si, fabulos, Dumnezeu nu innebuneste. Este un element de stabilitatea pentru o fiinta predispusa spre nebunie. Ce s-ar intampla oare daca lumea ar fi populata de genii – de fiinte extrem de evoluate spiritual si intelectual ? Probabil ca specia umana ar disparea. Daca nu, atunci probabil ca ceea ce ar deveni omenirea ar fi pe cat de spectaculos pe atat de neverosimil intr-o contemporaneitate a ignorantei. Desigur ca ar disparea granite, state, ambitii prostesti, cauze tragi-comice, crime, poate iubirea insasi ar capata o alta forma, constelata de o autocunoastere a naturii umane senzuale, profunde, neinhibate. Poate ca lipsa lui Dumnezeu nu ar insemna autodistrugere ci stimularea umanitatii ! Poate ca omul ar intelege, insfarsit ca el este sensul si centrul Universului !
\"Timpurile se schimba si noi ne schimbam odata cu ele.\" – Ovidius
Da ! Si oare ce se va schimba ? Va disparea Dumnezeu ? Va aparea Omul Cugetator ? Ne vom accepta toleranti si reci ca specie omogena, unic-spirituala si dominanta ?
“O eclispsa solara are aparenta unei catastrofe cosmice, cu toate ca nici cea mai mica schimbare nu se produce in ritmul linistit al lucrurilor. Gasesc ca si in istoria omenirii exista astfel de aparente.” – Lucian Blaga
Este inevitabil ca omul sa-l piarda pe Dumnezeu. Credinta e o forma de adaptare, de supravietuire, asemeni unui apendice ce, insa, nu mai e de nici un folos. Ba din contra, poate chiar ucide ! In urma disparitiei lui Dumnezeu aparenta revolutiei ar putea fi inselatoare. Poate ca omul este facut sa se supuna unei scale superioare de valori. Poate credinta in altceva decat sine este un vector ce ii permite sa evolueze. Daca Omul ar deveni Centrul Universului, evolutia sa, poate, s-ar opri. Omul nu e facut sa se opreasca, ci sa tinda spre Absolut… Dar oare nu tocmai Omul Cugetator este vectorul spre Absolut ? Prin urmare evolutia omului nu se poate opri niciodata. Omul poate sa se autodistruga, insa, nu poate sa se opreasca. O lume de oameni evoluati spiritual tinde, in mod obligatoriu spre o si mai rapida evolutie. Din pacate, riscurile autodistugerii cresc si ele direct proportional.
“Daca am putea sterge tot ce-a inscris Nevroza in minte si inima, toate urmele nesanatoase lasate acolo de ea, toate umbrele impure care o insotesc ! Tot ce nu-i superficial e murdar {…} Cata limpezime in Arta aparentei, in indiferenta fata de scopurile si dezastrele noastre ! {…} Zadarnic visam un univers de dantela; Dumnezeu, iesit din adancurile noastre, din cangrena noastra – profaneaza acest vis de frumusete” –Cioran
Spre ce s-ar putea indrepta o lume perfecta ? Spre pacea perfecta ? O lume scapata de Nevroza, de credinta, de idei fixe, de cauze suficiente si verdicte indubitabile... Este oare zadarnic sa visam o lume perfecta ? “un univers de dantela” ? De cine depind toate acestea ? Daca am elimina cangrena ce ne monopolizeaza sufletul, daca am depasi orizontul de moralitate maladiva ce ne margineste gandurile, ne-am gasi, poate, pe noi. Am gasi ca suntem toti la fel si ca nu avem nevoie, pentru a fi fericiti, decat de noi- unul de altul, fizic si spiritual. De ce ne poticnim de lucruri marunte ? De ce ne ridicam chipuri cipolite cand am putea crede in propriul nostru chip, in propria noastra umanitate ?…
“”Descopar in mine tot atata rau cat si in oricare altul, dar, urand actiunea – mama tuturor viciilor – nu sunt pricina de suferinta pentru nimeni”” - Cioran
Este, poate, mai simplu asa. Omul se teme de Absolutul sau. Omul se teme sa actioneze in armonie cu ceea ce este si isi creeaza alte identitati - religioase, nationale, etc. Noi si noi cauze si morale ii polueaza ratiunea si simtirea :
“Toate moralele sunt un pericol pentru bunatate; doar nepasarea o salveaza” – Cioran
Departe de a fi absolut, omul se teme chiar si de capacitatea sa artistica de a accede spre valoarea universala. Se crede imperfect si incearca sa ramana astfel. Istoria pe care o creeaza este mereu supusa greselii intrucat porneste de la o premiza gresita. Omul se lupta impotriva sa, si nu pentru evolutie. Tot ceea ce intreprinde, tot ceea ce creeaza este supus temei sale maladive de revolutie :
“Numai operele mijlocii sunt ireprosabile – cele mari, niciodata.” - Lucian Blaga
Omul se doreste, prin urmare, cufundat in mediocritate. Nu-si poate asuma riscul de a fi propriul Dumnezeu !
Nota : Forum – Editia a II-a , 19.12.2003
0104999
0

Am să analizez doar primul dumitale paragraf neîndrăznind a mă apropia de celelalte gândiri din cauza timpului limitat ce-l mai am de trăit.
(“Cuvintele biblice, ca Dumnezeu a facut pe om dupa chipul si asemanarea sa, nu inseamna ca Dumnezeu este un om in cer, ci inseamna ca omul e un Dumnezeu pe pamant.” – Lucian Blaga
Daca acorzi cateva clipe de gandire unei asemenea cugetari ajungi la o singura concluzie sigura : fie ca Dumneazeu este un om in cer, fie ca omul este un Dumnezeu pe Pamant, ceea ce spune Lucian Blaga este o blasfemie. Omul este mai degraba animalul de companie al lui Dumnezeu, un animal special avand in vedere ca Atotputernicul s-a gandit sa-i dea acelasi chip cu al Sau, insa nici pe departe aceeasi capacitate intelectuala si spirituala cu a Sa. Ceea ce afirma Blaga, insa, presupune ca omul este mai mult, este prea mult, o profanare a ideii biblice de divinitate, - omul devine astfel – ceea ce biserica ii interzice sa fie – cea mai evoluata fiinta pe plan spiritual -si unica- aflata intr-un plan central al propriei existente.)
În primul rând aș vrea să spun că Blaga nu a avut pretenția de originalitate. Chiar asta a fost intenția lui Dumnezeu, de a crea omul asemeni Lui, divin ca substanță, natură. Iar după căderea sa, când omul a pierdut natura divină, Acesta i-a mai acordat o șansă, făcându-se El om pentru ca omul să devină Dumnezeu. (Întruparea Hristosului). Iar când s-a ridicat la cer, s-a ridicat ca om și Dumnezeu... ca să vezi că sunt și oameni în cer.
Nu știu care este raționamentul ilogic ce te-a făcut să răstălmăcești cuvintele lui Blaga într-o elucubrațiune de asemenea proporții. Și apoi, \"Biserica\" și nu numai ea, ci oricare alt \"templu\", are ca scop ridicarea practicantului la cotele spirituale absolute.
Poate am să mai intervin pe acest text când acesta o să prindă un contur în urma unor discuții.