Orion revisited

“These are the pale deaths which
men miscall their lives”



au îngălbenit filele timpului
așteptând un semn de la tine
am uitat câte toamne și-au scurs vinul
în pocalele triste ale anilor
de când îți preumblai visele prin ploi
adormind lucruri și fapte pe margini de seară
stelele s-au cutremurat atunci de sunetul muzicii
scăpărând din mâinile tale aspre dar cu atingerea zeilor
picurând din degetele înfierbântate
au rămas fără de stăpân păpușile
încrâncenate la auzul frânelor pe asfaltul ud
acolo unde goana ta spre marginile nordului
s-a frânt sub povara clipei dezrădăcinate
unind umbra unui vis destrămat
cu tristețea corzilor de pe care amprenta
nu se va mai șterge pentru o veșnicie

pentru cine mai bat clopotele străinule
neantul tremură în așteptarea ta
un ecou îndepărtat sparge liniștea
și vocea depărtărilor sună ca un gong
“Nu poate regatul salvării să mă ia acasă?”