Uneori, un tremur dureros

nu e nimic regretabil între noi doar mirarea că am secerat un alt început așteptând ultimul troleibuz într-o seară ploioasă capătul acesta al dorinței e întotdeauna mai viu, mai înțepător o gură de kinley prea acidulat scormonind măruntaiele minții precum fierul sfârâind pe cămașa udă și pielea tânjind după aburii din baie sub imperiul tactil pe care mi-l infiltrezi prin porii asfixiați de așteptarea lentă, de sfârșit de vară un tremur dureros mușcând din scoarța zilei carnea plesnind de plăcere ca un himen în noaptea nunții și nici măcar nu știi că în prezența ta spaimele mi se unesc într-o senzație stranie că m-am născut chiar din tine