Ausbruch

am fi putut fi o ușă deschisă o emigrare înspre sentimente de sticlă retorte vii arzând poțiuni sangvine transmutând oasele în aripi liliachii m-ai fi putut înfășura în tinerețea ta cea cu șapte piei de origami la adăpostul lor ți-aș fi răspuns printr-o uitare de sine albastră acum alungă-mă din gândul-timpan auzindu-mi țipetele ar putea să mă scuipe înapoi spre tăcere și nu vreau, nu vreau, nu vreaau din unghiul acesta mort mai potrivită pare o evadare