Rebut

am mâinile tocite ca după o polizare la cald nervii adormiți amintire a pierderii unor aripi niciodată destinate acestui trup a cărui singurătate lucruri odinioară tangibile supuse pipăirii o simt mai acut ca pe o accelerare în vid ca pe o decelerare a simțurilor sunt un palimpsest cutanat pe care timpul scrie rețete de mântuire în mine îngeri acuplați caută să-și vindece viciile provocând seisme sentimentale sorbindu-mi sângele și scuipându-l pe inima vană de evacuare a risipirilor trăite ieri și azi și totdeauna numai tu mă mai poți mântui spălându-mi toate gândurile de ieri cu palmele fine și calde