Poem

* să treci prin lumina unei amiezi de vară de-a lungul cheiului pe râul murdar în care puști cu ochi albi traversează înot malurile și ca și cum i-ai fotografia mental să le reții bucuria de pe chipuri e un fel de revelație candidă e însăși copilăria rămasă în arterele bolnave de nostalgie și teama că totul s-a stins * te întrebi dacă ți-a mai rămas vreo frântură din amintirea zilelor în care timpul însemna o minge de 35, curtea școlii, serile cu bâza, whist și războiul stelelor dacă spaima lua forma unor gândaci de bucătărie licărind în lumina slabă a becului din bucătrie dacă după-amiezile verzi cu Crina și Frăguța în spatele blocului de pe Cornișa Bistriței sunt numai flashuri ale minții îmbibate de alcool și vise fierbinți dilatate în miez de noapte * visezi la un oraș cu reclame albastre un decor futurist și spectral de Blade Runner prin care chinezi fără simțul umorului în aeroglisoare transparente sunt mereu în căutarea unui android evadat din colonii și deodată creierul îți cedează transformat într-o tarantulă de foc pustiindu-ți carnea și oasele de zile întregi nemișcate * treci pe sub poduri împreună cu o umbră resemnată dintre pereții clădirilor răzbat abia perceptibil zumzete încă se mai muncește iar orașul se înalță, se dezvoltă în timp ce luciul semafoarelor și claxoanele stridente ale milioanelor de mașini se amestecă într-o pastă sonoră iar pe malul Dâmboviței copiii au lăsat urme de pași abia vizibile în lumina puțină a felinarelor