Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articoleculture

Iustin Panța sau echilibrul absent

3 min lectură·
Mediu
Am aflat despre poezia lui Iustin Panța din primul lui volum, „Obiecte mișcate”, apărut la Editura Eminescu în 1991. Cartea luase premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Ceea ce m-a frapat de la bun început a fost alternanța dintre poezie și proză, cele două planuri ale textelor sale care se întrepătrund și se completează ca instrumentele dintr-o orchestră. Partidele de coarde și de alămuri cîntînd împreună o simfonie. Odată cu apariția celui de-al doilea volum, „Lucruri simple sau echilibrul instabil” (Editura Euphorion, Sibiu, 1992), se deschide ciclul „echilibrelor” lui Iustin Panța. Continuat cu „Familia și Echilibrul indiferent” (Editura Arhipelag, Tîrgu-Mureș, 1995) și „Banchetul – echilibrul stabil” (Editura Albatros, 1998). În întîiul cuvînt înainte al „Familiei”, Iustin Panța justifică, în manieră ludică, amestecul de poezie și proză prezent și în acest volum: „Autorul acestor rînduri trebuie să știi că, mai întîi de toate a dat viață unui puști, unui puradel, acum de cîțiva anișori, a cărui îndeletnicire preferată este joaca nevinovată cu manuscrisele tatălui. Așa că într-o bună zi, copilul a luat două manuscrise și le-a amestecat după cum i-a fost voia. Ca dovadă și cele două titluri ale cărții: unul înainte de „și” altul după „și”. (...) Editorul, necitind, firește, manuscrisul, l-a trimis la tipar, bazîndu-se pe un oarecare prestigiu și pe o și mai oarecare omenie a autorului.” Iar în al doilea cuvînt înainte, își mărturisește profesiunea de credință: „Și ca să revenim la literatură: mai pot exista cele două blocuri (militare, îmi iau libertatea s-o spun) dintre poezie și proză? Eu cred că „războiul rece” a contenit și pe tărîmul acesta. Cînd genul epic și cel liric vor fi constrînse (constrînse? cine știe, ele poate se atrag, se seduc de mult) să se împrietenească, nu va fi exclus mariajul lor, să copuleze deci – atunci fi-va de văzut: dolofani vor fi pruncii?” Între timp, în 1994 apărea la Editura Litera volumul „Limitele puterii sau mituirea martorilor”, scris în colaborare cu Mircea Ivănescu, poetul, sibian și el prin adopție, căruia Iustin Panța i-a datorat foarte mult. „Manual de gînduri care liniștesc / Manual de gînduri care neliniștesc” (Editura Cartea Românească, 2000) este ultima apariție editorială antumă a lui Iustin Panța, victima unui cumplit accident rutier în toamna anului 2001, cînd încă nu împlinise 37 de ani. Prima carte postumă a poetului este „Cealaltă obișnuință”, apărută în 2002 la Editura Dacia din Cluj, o selecție care cuprinde și ciclul inedit cu același titlu. Anul trecut, Editura Vinea l-a omagiat pe poet printr-o antologie de autor în două volume care păstrează titlul volumului de debut, „Obiecte mișcate”. Astfel, poezia lui Iustin Panța se impune definitiv în literatura română, împlinind proorocirea lui Mircea Martin de pe coperta cărții de debut: „Un poet de care se va vorbi, sînt sigur, și în mileniul următor.” Lucrurile simple rămase în urma femeii iubite, eșarfa vișinie, bomboniera, vaza din sticlă albă (leit-motive ale poeziei lui Iustin Panța) te urmăresc mult timp după ce ai pus cărțile înapoi în bibliotecă. Îți dai seama că-ți lipsesc. Cum lipsesc și cărțile pe care, probabil, le scrie undeva, acolo sus.
0610
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
510
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Florin Hălălău. “Iustin Panța sau echilibrul absent.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-halalau/articol/59913/iustin-panta-sau-echilibrul-absent

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@claudiu-banuCB
claudiu banu
Vamesule, despre acest poet aud acum pentru prima oara (deh..sunt un ignorant) si recunosc ca am devenit curios. Daca ai cum, nu ar fi rau sa postezi in biblioteca de clasici cateva texte care ii apartin. Ce zici, imi stingi setea?
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
Si mie mi-ai incitat curiozitatea, vamesule - niste gesturi nobile sunt articolele tale! - poti sa ma ajuti sa procur carti de ale lui?
0
@florin-halalauFH
Florin Hălălău
Claudiu, voi trece cît mai repede la treabă.

Silvia, volumele de la Editura Vinea sînt disponibile, cred, în librării. Cînd vii în București te însoțim (Diana și cu mine) să le cumpărăm.

Iustin Panța merită atenția noastră, a iubitorilor de poezie. Vă mulțumesc pentru interesul vostru.
0
@veronica-niculescuVN
Veronica Niculescu
Florin, te salut din Sibiu, orasul unde a locuit Iustin Panta. In ultimii ani, lucra la revista Euphorion.
Ce as vrea sa adaug este ca aici, in oras, Iustin Panta era un om foarte indragit. Stii, un om dintre aceia care, atunci cind li se pronunta numele, cei din jur exclama cu respect \"a, panta!...\"
Moartea lui a fost o lovitura teribila si pentru cei care nu il cunosteau decit ca nume. Toti stiau ca e un scriitor, unul tinar, care scrie bine si care e un om deosebit.
De unde pasiunea ta pentru opera lui? Ai avut ocazia sa il cunosti?
0
@florin-halalauFH
Florin Hălălău
Pasiunea pentru scrisul său a venit citindu-l de la prima pînă la ultima carte. Din păcate, nu l-am cunoscut. Dar i-am mărturisit Marianei Marin (Dumnezeu s-o odihnească și pe ea) că-mi place foarte mult cum scrie Iustin Panța. \"Am să-i spun lui Iustin că are un admirator la București\", mi-a răspuns zâmbind.

A condus revista \"Euphorion\" și a făcut din ea una dintre cele mai elegante reviste românești de cultură. Notorietatea lui trebuie să depășească \"mărginimea\" Sibiului. Zilele următoare voi posta două texte care îi aparțin în biblioteca noastră virtuală. Mulțumesc de trecere.
0
@gelu-vlasin-0008007GV
Gelu Vlașin
Am descoperit intamplator acest articol interesant. L-am cunoscut personal pe Iustin Panta la cateva festivaluri de literatura pe care le-am frecventat impreuna. Am si publicat in Euphorion cateva poeme pe care mi le-a cerut cu insistenta pentru revista lui. Vestea mortii m-a socat ingrozitor. La fel cum a fost si vestea mortii unui alt bun prieten de-al meu, scriitorul clujean Radu Saplacan, un poet admirabil...
0