florin caragiu

Nu este revoltă, ci o panoramă a momentelor cand ma complac in uitarea de Dumnezeu.
cu drag, F.

te mai astept, cu drag.

ioan: distrugand natura, conducatorii luminati ai omenirii incep sa vada ca isi taie craca de sub picioare, dar taie in continuare fiindca nu se mai pot opri... apoi daca nu mai taie asa rau la ei in tara, taie in africa, asia si romania, uitand ca e o singura craca pentru toti si dezechilibrul ecologic se rasfrange asupra intregii planete. Asa ca intrebarea este: poti fi sanatos intr-o lume bolnava? Cu drag, F.

valeriu: multumesc pt cuvantul scurt si cuprinzator.

cu drag, F.

elena, valeriu: nu trageti in pianist, face si el ce poate. hapciu! mai sa fie! :)

cu versul fluturand pe catarg, strabatem mnarea vietii in cautarea iubirii... e o aventura unica :)
cu drag, F.

nu sunt trist, Elena, dimpotriva. Cand am descoperit cat de mult ne iubeste Dumnezeu, am realizat cat de trist eram atunci cand ma aratam plangacios, razgaiat si simandicos in relatia cu Dumnezeu. Caci Dumnezeu este Treime de Persoane, este viu, nu este un concept, asa cum noi oamenii nu suntem niste simple entitati conceptuale pe care le manipulam dupa fantezia noastra. \"Conceptului de Dumnezeu\" i se aplica de unii si de altii o chirurgie plastica, lui Dumnezeu in persoana, insa, nu. Pentru mine e interesanta relatia vie...
Cu drag, F.

valeriu: stai linistit, nu o prind, ca e iute si nu se lasa prinsa :)
cu drag, F.

stefan: ma bucur sa ciocnim un pahar de vers din butoiasul cel vechi si plin... :)
Cu drag, F.

nu mai avem nimic de strâns ne-a putrezit timpul
trecem lent printre gliale
ne este lehamite și de pământiul apelor
căzute la nesfârșit peste gropi

o introducere in starea de limita in care pamantul si apa se reunesc intr-o stare de haos, mediu vascos, subliminal al umbrei.

vezi Doamne cum stăm și ne dezlegănăm copiii
de soartă

dezleganarea continua procesul de metamorfoza regresiva spre memorialul abisal

această magmă prea roșie din noi
prelinsă până la neputință
cheamă iar disperare prin urlet

apa si pamantul devin in acest descensus ad inferos magma, stare de tensiune sfasietoare ce tinde spre descatusare, spre o eruptie in gest si constiinta. Rosul magmar simbolizeaza pacatul, pulsiunea al carei sens a fost pervertit si adus in opozitie cu constiinta, dar si sansa unei eliberari sau transmutari a orientarii in iubire.
Culoarea rosie in Egiptul antic simboliza bivalent pacatul si iubirea (rubedo).

câtă pierdere
din ce blestem ne-am născut?

constiinta descopera nigredo, blestemul pacatului, devenit lege, imutabil prin simpla constientizare. Pacatul ca refulare/reprimare in inconstient a chipului lui Dumnezeu, iar legea ca hotar al mortii/trecerii la conditia harului, spre regasirea chipului pierdut.

am putea să fim blânzi
simplu trecând crucile de la unul la altul
ca pe cărămizi însă
e prea mult pământ în noi
nu ne putem construi moartea atât de timpuriu

bunatatea e cruce pe inima, se spune. Crucea indica actul de despresurare a fiintei, de degajare a dualismului contrar, si reconciliere a opozitiilor prin descoperirea chipului/sinelui ca adapost al alteritatii. Dualitatea forfecanta, contrara e dizolvata in gestul de asumare a celuilalt in iubire. Aceasta trecere cere o pregatire/o cladire de substanta, o asimilare a conditiei de daruire, caramida fiind simbol al pamantului calit in cuptorul harului.
Prin asumarea crucii, alteritatii, incepe miscarea de metamorfoza progresiva, asimilarea/restaurarea in constiinta a chipului din adanc.

și plouă Doamne cât pentru încă o desprindere
din neluminarea căilor

ploaia isi descopera acum sensul de cufundare/botez in moarte, ploaia ce vine mereu de sus arata miscarea initiatoare transconstienta, initiativa divina continua, pe tot parcursul imersiei spirituale. Daca la inceput era receptata in starea maloasa, amestecata, nedesprinsa de sine, a glialei, acum se limpezeste ca initiativa divina, cu sens de desprindere din conditia gravitationala egocentrica, si transfigurare in lumina.

ce lapte să mai bem când doar veșnicia e albă?

laptele simbolizeaza memoriile originilor, care nu se mai asimileaza de acum prin regresare, ci prospectiv, prin impartasire, prin pregustarea vesniciei, care este chipul desavarsirii.

cu drag, F.

valeriu: ma bucur sa te revad... m-ai bagat in ceata cu ultimele doua \"versuri\" ale comentariului :)
cu drag, F.

elena: peripetia regelui Nabucodonosor din Cartea Proor. Daniel m-a fascinat mereu prin incarcatura ei de o intensitate maxima a experierii mortii si invierii mistice, iradiind o bogatie de semnificatii.
cu drag, F.

o lupta inegala intre taria vitala si picurarea lenta a clipelor cu infuzia ei de slabiciune... paradoxal, puterea duhului in slabiciune se desavarseste... firul vietii se infasoara lent si ireversibil pe un alt mod de existenta... Un sonet cu o incarcatura aparte. Cu drag, F.

valeriu: Apropo de semnul intrebarii, e sinteza dintre cerc si linia dreapta, dintre un parcurs circular, de invaluire, care insa nu se inchide ci se incheie cu un sprint in linie dreapta. Incotro? Spre punctul in care se concentreaza toata greutatea intrebarii. Ma bucur ca ti-a trezit interesul.
Cu drag, F.

Spaima vine din urgenta de a semna de primire, de a da ceva din fiinta ta, daca nu cumva pe tine insuti, pentru a primi darul. Primirea darului nu e cu totul pasiva. Cere o participare care nu se reduce la o \"semnatura\" instrumentala, ci cere o \"semnatura\" cu iubirea insasi.
Cu drag, F.

sterge urmele versurilor, deci, strengara, ca sa arate ca fiecare drum scaldat de valul inspiratiei e un poem unic, irepetabil... :)
cu drag, F.

elena: iubesc, deci exist! Am impresia ca abia atunci cand te simti parte si litera si armonie in trupul mai mare al vietii, incepe sa curga prin tine cuvantul ei. Si simti chemarea spre deschiderea si innoirea firii prin har.
Cu drag, F.

multumesc si eu de popas si de insistenta fara de care nu m-as fi gandit sa scriu ceva pe tema de fata in acest moment. Am zis sa pun totusi ca un subiect separat aceasta schita de eseu...
numai bine, F.

Multumesc mult pentru caldura sufleteasca.
Cat despre comentariul pentru Afise, incerc, dar nu promit.
Totusi, am scris mai jos in graba un fel de inceput de schita.
Eu cred ca intelegerea relatiei nedespartite intre arta si religie cere o nuantare si o discernere speciale. Arta are pe de o parte valenta descriptiva a unei stari de fapt, care e personalizata, si poate reda in oglinda sublimarii poetice propriul iad, derizoriul, desacralizarea, negarea spirituala, iconoclasta a propriului chip la care asistam.
Acestea tin de modul artei naturaliste, in sens larg. Valoarea iconica sau coeficientul de iconicitate al artei este dat de autenticitatea si unicitatea trairii mistice si relatiei personale cu Dumnezeu. Prin ultima se depaseste planul hermeneutic, fara a fi anulat totusi, insa asumat prin depasire in actul de adresare personala si intentionalitatea euharistica, act care se prelungeste si imprima si in text. Consistenta artei iconice sta in gest, nu in structura. Voi explica altadata mai pe larg ce vreau sa spun. Arta exprima atunci participarea la o taina ce nu isi mai trage contrastele din opozitia dialectica, structurala a contrariilor si unitatea din diseminarea sensurilor, centrul sau focarul ei e cumva in afara textului, iar arta \"iese\" din text spre cititor, dupa o perspectiva inversa (Florenski). Arta traieste atunci din contrastul nascut de diferenta personala si fiintiala intre om si Dumnezeu, iar unirea contrariilor naturale are loc nu printr-o invaluire a metaforelor in cheie dialectica, ci prin intruparea lor in dialogul iubirii. Fapt ce nu exclude toate mijloacele hermeneutice ale artei naturaliste, folosite insa pentru a reda transcensul \"iconic\".
Eu cred ca Arta ca text deschis, singura noua in orice vreme, depaseste stadiul \"larvar\" al monologului structurat labirintic, stadiul labirintului hermeneutic ca si casa a fiintei, spre a se deschide dialogic si de ce nu, liturgic in relatia vie cu Dumnezeu si cu semenii. Arta autentica cuprinde riscul dialogului, iesirea la intalnire. Casa fiintei ce adaposteste asimptotic liniile de sens poetic, e atunci, gandesc eu, Cuvantul ca si comuniune, impartasire. Cei care Il resping pe Dumnezeu, nu simt contrastul dialogic atat de viu ca acela monologic, si marjeaza, evident, pe misterele labirintului hermeneutic. Cei religiosi nu vor gasi un contrast atat de viu in abordarea naturalista, (care totusi oglindeste indirect, si aici este maiestria artistica solicitata la maxiμ tainele \"de dincolo\"), ci contrastul poetic maxim este pentru ei cel intre creat si necreat, contrastul sacru-moral. Nu cred ca arta a depasit stadiul moral si estetic, pur si simplu pentru ca subiectul artei e omul si nici o elita nu poate confisca prin mentalitatea ei sensul atribuit artei. Arta, ca orice activitate implica intreg omul. Daca omul e religios, arta sa va avea amprenta religiozitatii. Daca e moral, a moralitatii. Oricat de manierist ar fi, pecetea ramane, fiindca arta e rodul unui act personal, chiar daca dupa niste tipare sau modele conventionale. Daca cercetezi infinitezimal vibratiile artistice ale unei opere descoperi amprenta, la fel cum nu exista doua icoane zugravite dupa acelasi model care sa fie identice. Pozitiile intre \"religiosi\" si \"nereligiosi\" par ireconciliabile. Si chiar sunt, dar nevoia de a fi in dialog nu poate fi anihilata. Si aici e frumusetea de abordare a alteritatii. In sensul crestin, Dumnezeu ne vrea liberi, viata e un raspuns la actul lui creator. Crestem in acest raspuns.
Pana la urma optiunea personala in relatia cu Dumnezeu amprenteaza textul. Totusi, mi se pare important sa intelegi pe celalalt asa cum este el si sa pleci de acolo la intampinare, cu respect fata de om...
Cred ca se proiecteaza prea mult raul, se vede prea mult raul in celalalt si in cei ce nu sunt ca noi.
Una este sa critici anumite valori care ti se par discutabile, alta e sa lovesti direct in chipul omului, ceea ce nu aduce nimanui nici un castig real, poate doar derizorii satisfactii.
E o simpla parere personala, si daca cineva gaseste ceva bun aici, bine, daca nu, iarasi bine.
Cu drag, F.

Ruxandra: Ma bucur ca ti-a placut. Viata face ochi oriunde e o inima sa nasca :) Cu drag, F.