florin caragiu

asa este, sigur că toți au luat marele premiu, e o precizare absolut binevenită, mulțumesc, Livia, căci pe undeva formularea ar putea sugera unicitatea... deci clar și apăsat, Dan a luat unul dintre marile premii pentru debut de la editura Vinea.

eu am scris pe text, fiecare are părerea lui, ești liberă să crezi ce vrei, eu mi-am spus părerea mea aplicată pe text, te respect, dar nu îți împărtășesc opiniile... oricum stilul acesta de a vorbi incoerent și în bătaie de joc nu te avantajează, iar pe interlocutor nu îl atrage să continue o discuție. Plus că discuția deviază de la text și devine offtopic. Mulțumesc pentru exprimarea părerii tale, e un punct de vedere, am luat act. Numai bine îți doresc.

În interpretarea mea poezia se susține foarte coerent teologic din perspectivă creștin-ortodoxă. Primele versuri realizează o schițare a actului creator divin date fiind iubirea și preștiința lui Dumnezeu ce nu predetermină însă, lăsând loc libertății.

Când a creat lumea, Dumnezeu a plâns
văzând înălțările și căderile viitoare.

Dumnezeu dăruiește omului prin creație libertatea, însă el susține prin inițiativa și lucrarea Sa personală existența creată, care crește în rațiunea dată ei în mod participativ.

Zilele în care ne lăsăm trupul
să atârne pradă vulturilor, afară din inimă,

când sufletul își trădează singurul ochi veritabil,
iar viața ajunge o casă privită doar din afară.


Trupul afară din inimă înseamnă trupul sustras vocației sale de altar, rupt de centrul ființei prin uitarea sau negarea menirii sale liturgice. Taina trupului este taina unirii creatiei cu Dumnezeu in Trupul lui Hristos prin impartasirea dumnezeiasca. Nu e vorba de pedepse si legi ci de o stare in afara Imparatiei care este unirea cu Dumnezeu in Hristos, al cărei loc mistic este inima, centrul fiintei, al unificarii mintii cu sufletul dupa Sfantul Antonie cel Mare. Singurul ochi veritabil al sufletului este constiinta-nous, organul vederii lui Dumnezeu. A se distinge nous de dianoia sau ratiunea orientata spre lucruri.


Dumnezeu are nevoie de o fărâmă din noi
ca să dea libertății asprimea vinului,

Deci Dumnezeu ne respectă libertatea ca ținând de însăși demnitatea de om, și El are nevoie de o mișcare cât de mică de întâmpinare a iubirii Lui, de rugăciune, pocăință-metanoia sau întoarcere spre iubirea Sa pentru a dospi libertatea noastra cu harul sau dumnezeiesc, ca omul sa poată crește spre desăvârșire și sfințenie. Această creștere o poate face numai sinergic, fiindcă esența omului are pecetea iconică a chipului divin, care nu se poate anula ci doar umbri prin neparticipare. Libertatea poate fi folosită și într-un mod neduhovnicesc, de aceea închinând acea fărâmă din voia sa ca o prescure lui Dumnezeu, omul primește prin har o libertate sporită a duhului, vinul fiind semnul spiritului. În viziunea creștină, omul este creat după chipul lui Dumnezeu cel necreat, deci nimic din ce este creat nu e parte din ce e necreat, însă ființa omului are pecetea Cuvântului Creator, a Chipului divin și a actului creator, existența fiind participare la logosul divin care nu se amestecă însă panteist cu ființa de creație. Gradul participării omului la chipul divin imprimat pe ființa sa sau relația vie cu Dumnezeu implicată este măsura creșterii sale duhovnicești. Omul este creat suflet și trup, integralitate, sufletul nu preexistă trupului, în creștinism omul este suflet în trup și nu spirit întrupat ca în doctrinele preexistențialiste. Conștiința omului oglindește taina divină, dialogul cu Dumnezeu nelipsit de o dimensiune apofatică fundamentală, dată de absolutul divin. De aceea omul nu ajunge la o prefecțiune statică, ci crește pe măsura participării, înaintând infinit -epektasis - fără saturație în taina dumnezeiască, chiar în veșnicie.

Nu e vorba despre nici un fatalism, nici de calvinism, nici de zei și implicit nici de dezeificare, nici de lament. În creștinimsm Dumnezeu Fiul se face om ca omul să se îndumnezeiască. Existența este susținută de Dumnezeu, este o taină a dialogului și participării, ceva cât se poate de tonifiant. Dacă mai e ceva neclar îți stau la dispoiziție. Mulțumesc pentru timpul de viață acordat cuvintelor mele.
Am expus pe scurt părerea mea în speranța de a veni în întâmpinare.

Sa ne vedem cu bine, las o stea spre luminarea drumului spre eveniment.

pentru lansare, mă aștept desigur știind disponibilitatea ta spre ironie-melancolie și tragi-comic ca titlul care m-a aruncat în ceață :) să fie puternic subversionat de conținut :)) las la rândul meu o lumină ...

Dana, mă mănâncă mâna să las o stea :) dar nu o fac pt. că sunt și eu un picuț implicat... Mult spor pe mai departe... vin zile palpitante... :)

Văd o de-fragmentare a peisajului, o descompunere în piese emblematice ce rețin amprentele unei trăiri duse până la limita morții în celălalt, întotdeauna fecundă ...
Remarc in acest sens: \"mergeai după zgomotele pumnilor în cord\", \"stăteam neclintită să nu ți se transforme numele în abur\", \"în centrul durerii rămân fecundă\", \"adevărul moare întotdeauna în celălalt\"...

Dumnezeu să-l odihnească! Abia acum am văzut această sensibilă prezentare a unui poet și om de excepție... Las cu întârziere o lumină...

Așa e, Dumnezeu dă tot binele de pe lume :) Mulțumesc pentru trecere și părere.

frumos, o rostire cu stil și eleganță, cu o amprentă bine conturată, ai surprins evantaiul de lucruri ce aseamănă și fac diferența... Dozezi tensiunea, intensitatea odată cu derularea cadrelor... ceva n-am înțeles: cum vine zdrobirea degetelor foaie cu foaie, dacă era cumva de înțeles și nu un efect căutat altfel...

remarc câteva construcții:

arsura la flacăra lumânării doare la fel
visele în pernă îmi răstorn ca oricine
singur cuvântul e altul cu mine
retina înregistrează altfel jucării de copil
doar câteva degete nu-s mereu ale mele

mulțumesc frumos pentru trecere și păreri

este un text incitant, după părerea mea, o filtrare cu aparență matematizată a imprevizibilului mers al lucrurilor, o vedere prin \"perdeaua dintre real și imaginar\" a legăturilor și traiectelor neanticipabile... punctul de sprijin este livrat în final printr-o elegantă revenire la acel unu împărțitor.

Ramona, nu vedeam în context opoziția adversativă, adică nu înțelegeam la ce anume se referă din poezie, ea făcea însă parte din citatul biblic... :) așa că m-am lămurit că nu se referă la contextul acesta. Mulțumesc încă o dată pentru vizită.

Gelu: mulțumesc pentru trecere și însemnare... așa e, asprimea cuvintelor din noi rămâne într-adevăr un subiect de meditat...
Ligia: Intuiția nu te înșală. Dumnezeu nu se plictisește de noi, și nu renunță la noi nici când renunțăm noi la El. Libertatea are mai mult decât aromă de om, este dar inalienabil, îi lipsește uneori o aromă de dumnezeire... :) Mulțumesc pentru trecere și semn.
Cristina: Minunat, mă bucur de vești :)
Ramona: Mulțumesc pentru trecere, așa e cum spune Sfântul Pavel... nu cred că era nevoie de acel \"dar\" de la începutul frazei a doua, sau nu văd eu ce rost îi dai...

Mulțumesc pentru revenire, ești oricând binevenită, trecerea ta cu tonusul interpretativ inconfundabil nu numai că mă onorează, dar really mă bucură.

e aici un univers, un chip naufragiat în sine, în care detaliile ies la suprafață ca lucrurile unei epave, “palmele sunt pline de așchii”, numărarea degetelor, spălarea, ținerea de scaun cuplată cu greutatea de a vorbi, apoi “masa întuneca/ mersul pe sub ea” când “între brațele salciei/ au zidit zâmbetul stâng”, toate aceste detalii creează starea de insularizare, din care omul se smulge prin contactul cu lucrurile simple, strângând din ochi. Natura acoperă tarkovskian urmele crizei: „salcâmul/ salcia mamei/ a crescut peste casă mâncînd gardul/ rădăcina de brad întinsă sub stradă”. Motivul tăierii este cel al sacrificiului, așezat în contrastul dintre vorbe și liniște.

un poem meandrat despre frumusețea indescifrabilă a căutării între jocul haotic și umbra infinitului... Mi-a plăcut în mod deosebit imagini ca: \"îngerul se apleacă peste umărul stâng/ rispind distanțele dintre brațe\", \"potecile vlăguite... rămân suspendate de marginea cerului\", \"te recunosc după aburul pâinii\", \"roșul tresare\". Titlul bine ales este într-o tensiune creativă cu conținutul. Sunt câteva typo ce se cer remediate: prevazul, tăcerilie, deapănau. Plăcut.

Mulțumesc pentru aprecierile generoase, Dane, mă bucur că ți-a plăcut...

da, chiar și acel praf de cuvinte amestecat cu praful de sub bocanci poate fi prilej al regăsirii, și încă unul aurifer când ne descoperim fragilitatea și vulnerabilitatea.

Cristina: Mulțumesc frumos pentru cuvinte. Eu cred sincer că nimeni nu e profan. Dacă poți, m-aș bucura să mi te adresezi la \"per tu\"...
Mădălina: Mulțumesc pentru semnul sensibil al receptării, mă bucur mult de trecerea ta și că ai găsit ceva spre păstrare :)
Anni: Bine ai revenit! Ai dreptate, ce odihnitor e când ne oprim o clipă văzându-ne, privindu-ne, ascultându-ne...