Jurnal pe bilete de autobuz 33

e aici un univers, un chip naufragiat în sine, în care detaliile ies la suprafață ca lucrurile unei epave, “palmele sunt pline de așchii”, numărarea degetelor, spălarea, ținerea de scaun cuplată cu greutatea de a vorbi, apoi “masa întuneca/ mersul pe sub ea” când “între brațele salciei/ au zidit zâmbetul stâng”, toate aceste detalii creează starea de insularizare, din care omul se smulge prin contactul cu lucrurile simple, strângând din ochi. Natura acoperă tarkovskian urmele crizei: „salcâmul/ salcia mamei/ a crescut peste casă mâncînd gardul/ rădăcina de brad întinsă sub stradă”. Motivul tăierii este cel al sacrificiului, așezat în contrastul dintre vorbe și liniște.