Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

puzzle

1 min lectură·
Mediu
hainele ies prin carne, zboară prin ferestre peste linia ce strânge
durerea în colțul grădinii: este prima zi în care moartea rămâne în urmă,
prima privire în care rămâne un loc nedistrus
nu ne desprindem de lângă foc, din vreme în vreme-l atingem
cu pielea desfăcută în straturi precum ceara de lustruit argintăria
pânza de cort flutură sub ape în timp ce sorbim tot mai mult spațiu
și cuvântul în care ne lăsăm respirația se sfărâmă în gură
timpul e un fir lipicios ce se înfășoară în jurul nostru
o floretă ce ne străpunge mușchii încordați
un fir de apă care ne poartă vorbele dincolo de bătaia privirii
o lespede pe care-o purtăm în spinare așteptând înscrisul numelui nou
fiecare clipă scoate din noi încă o aripă
până ce zborul cuprinde ca o flacără nemișcată ființa
timpul decupează din noi bucăți de viață ce nu se potrivesc împreună
încât adesea nu mai știm cine suntem uitând că ele
au conturul rănilor lui Hristos
084865
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
163
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

florin caragiu. “puzzle.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-caragiu/poezie/243282/puzzle

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alina-mihutAMAlina Mihuț
un puzzle care va suferi mereu având piesele prestabilite...
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
Mă bucur că ai trecut pe aici, Alina. Eu nu am indicat spre forme prestabilite, \"rănile\" are aici o valuare nondeterministă, noncauzală, \"funcție\" de dinamismul viu al relației... Mulțumesc pentru trecere și părere.
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
pardon, scrisesem la început \"tema rănilor are\" și am tăiat \"tema\" așa a ieșit amuzantul \"rănile are\", deci corectez: \"rănile au\" :)
0
@daniela-sonticaDaniela Șontică
Ti-a reusit bine de tot ideea de puzzle, lumea care sta sa se darame, e toata pe cale de a se dezlipi. Mi-a placut finalul care da cheia - adevaratul liant al bucatilor este Hristos. Recitind, mi-am dat seama ca pot interpreta si altfel, pare a fi povestea invierii, ca alt fel cum sa traduc \"este prima zi în care moartea rămâne în urmă\"?... si mai sunt si alte indicii spre sensuri biblice.

(asa, intre noi: in primul vers din strofa penultima ai o rima involuntara sau oricum suna putin ciudat).
0
@gelu-bogdan-marinGMGelu Bogdan Marin
alăturare de cuvinte ce dă nuanță lumii în care trăim. Pielea în straturi,lespedea din spate, timpul care ne mărunțește ființa. La final, găsim locul unde am putea găsi liniștea unei noi remodelări.
Cu bine.
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
Daniela: intr-adevar, e si deslipire si inviere... si rana si vindecare, si sfaramare si potrivire... multumesc pt observatie, nu observasem, am schimbat un pic - am incercat sa fac din rima involuntara una \"voluntara\" bazata pe efectul de rezonanta al simetriei, sa vad ce iese :) o sa mai revin asupra poeziei.

Gelu: Multumesc pentru paleta nuantelor de intelegere si surprinderea remodelarii.
0
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
...linga foc , e bine daca ar mai fi ....
un puzzle din fragmente de timp
el e un Domn care isi ia de peste tot ce ii trebuie

am stat si aici la tine in umbra versurilor sa imi aprind lumina de suflet, mi-a fost bine, gindind ca suntem pe undeva totusi in miini bune
iar la proba contrarie vom fi peste vremuri, retrasi de timp
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
suntem în mâini bune, Anni, mulțumesc că ai trecut pe aici și ai aprins lumini... :)
0