Alina Mihuț

în mare grabă crude picături de sânge coboară în chiuveta străină respirația se strânge vâlvoi pentru o clipa absoarbe neprevăzutul pe marmura rece a șemineului în colțul din dreapta se

Asfalt cu morți. Sângele pulsa de-atunci în trecători, piesa dansează obscen în camera 11. Pătrund nocturn lumina aprinsă, același mers cu tocuri înfipte-n culoar îmi trece gândul prin

nu există pauze de respirat m-au găsit zidurile să le urc în pas lipicios de melc vreau o sticlă cu apă de ploaie să închid semaforul străzii care atârnă de cer o puzderie de cutii

deci pot să fac tot ce vreau cu mine? să mă rotesc de una singura mă cresc în ploaie cu gura deschisă până la soare mincinoaso te urci pe fantezii acum! nu ai stare fato „stai degeaba vezi ce

Ghid ascuns după morminte, strălucește întunericul peste cadavrele muribunde! Am văzut alb-negru vizorul color al telespectatorului. Se închide scena, rămân culisele de impresie. A murit

Mintea mea e plina, sigilii de avertizare: „produse în plus”. Anihilare de demult cu marile interioare micșorate, la bursa de trecere a zilelor de octombrie în marja de eroare a

Dans cu pași de vals, Clopote ucigașe Se-nchid în copii.

Arome de gri. Ucideri prin frunze cu cioburi în copaci.

Cercuri umbrite-n același verde cu nori: zbateri de fluturi.

Ca un soare lucind a zăpadă urmele nespuse vorbesc. Ascund sub pleoape întunericul pe care-l zgârii cu ochii, plini de-un albastru pierdut. S-a dus dincolo de ieri Lunea cu amurgul din

Eram într-un acvariu de cristal când nu știam, nici acum nu vreau să știu, că apă-mi era umanitatea, că visurile curgeau cu sens unic. Eram suverana propriei minți. Sunt în dezacord cu