matrioska

puternica sugestia existentei...papusa pictata...pare-se... conteaza de cine ...

esti binevenita, Ioana, ms de semn.

Florin, consider că pentru a mă situa în substanța scrisului tău de acum, al acestui poem atât de puternic, trebuie să mă manifest puternic și să consider că partea a doua mă lasă să vorbesc despre tot ce vreau acum..
Sentimentul pierderii, voluntare sau nu, este acela care te poartă în vălmășagul timpului făcându-te copil sau mai mult de atât.Aici argumentele sunt atât de tari, atât de strigătoare la cerul pierderii încât risc să mă scufund dacă nu mă reped la prima parte.
Erai într-un timp al tăcerii în care colțurile ei te acopereau sau dimpotrivă, te tăiai în chipul ei dar tot ea te vindeca, cu tăcerile și cu privirile și apoi ieșea din tine. Tragedie sau normalitate? Cred că o adevărată naștere a unuia din celălalt dar o naștere dihotomică și separatoare pe care nu o doreai. Titlul e direct trimis să mă lămurească...Tu, ea, un alt tu, o altă ea, ...
O descriere a veșnicei pierderi și veșnicei regăsiri
Un text dur, puternic cu puteri regeneratoare deosebite
Cu multă prietenie
PP

O odisee a reintoarcerii la sine marcata de o usoara frustrare...Sau gresesc?!
Tare imaginea copilului din barcuta de hirtie.Eu as fi dus-o mai departe...

mulțumim pentru cuvintele de apreciere, pentru un autor e o bucurie să redescopere textul în ochii lectorului, mai ales în cazul unei priviri de profunzime.

nu știu ce să zic, nu aș spune frustrare, ci tensiune dramatică a existenței, pe de altă parte întoarcerea la sine e o rămânere în taina alterității, și incompletitudinea e semnul unui potențial de chip inepuizabil.

se poate să ai dreptate cu continuatul acelei imagini, vom mai vedea, până la hârtie mai e drum :) mulțumim frumos, Silvia, pentru vizită si semn

alteritatea nu este o taina, ci dimpotriva! daca identitatea cu sinele confera individului stabilitate, consecventa sau statornicie, alteritatea este menita a-i sublinia vocatia schimbarii, a trecerii de la o stare la alta de manifestare sau devenire, de a-i evidentia conditia necesara a regenerarii;
*
alteritatea exprima in mod funciar relatia cu celalalt, comunicarea cu altul, fapt care devine conditie a existentei in lume, temei a fiintarii in launtrul si in afara eului;

aprecieri deosebite,
amalia

Multumesc si eu de comentariile voastre revelatoare, de faptul ca ati trait aici impreuna cu cuvintele noastre si ii multumesc in mod deosebit lui Florin ca n-a lasat barcuta acestui poem sa fie inghitita de ape:).

am incercat sa diferentiez desprinderile, coniventele si partile de sine statatoare. esteticul creeaza punctul forte, reflectand sonorizari esentiale. partas din exterior, pot adopta din reflex aerul dezinvolt al unor astfel de transpuneri.

mulțumim pentru intrarea în hora acestor versuri :) și semnul stimulator. Și eu te citesc cu interes, chiar cand nu las semn din cauza timpului foarte strans cu usa.

numai prima parte spune ce tb sa spuna. as fi ramas la ea.

da, imi place cum incepe: la inceput a fost plansul. ma gandesc ca dumnezeu a plans si asa a ajuns apa pe pamant. :) imaginea cu glasul dizlocat din lumina mai trebuie putin lucrata, in esenta e foarte buna. strofa a doua m-a surprins, are multe conotatii, e bine consolidata si daca ar fi dupa mine, nu i-as modifica nimic.

mă mai recunoști? mă tai în ecou

citeste cu voce tare si repede. iese altceva. modifica putin :)

Dorin, uite cum e: prima parte e dumnezeiasca, a doua pamanteasca:)Multumim frumos de privire.

Patrick Filip, il voi lasa pe Florin sa-ti raspunda, voiam doar sa spun ca da, si mie mi-a placut plansul, si nu, n-as vrea sa schimbe dizlocuitul, mie mi se pare bun. Tot ce a scris el mi se pare bun. Cred ca daca citesti mai pe indelete o poezie, iesi mai cu folos, in general. Oricum, de stangacii raspund eu:). Multumim frumos de trecere.

Revin cu un mic comentariu: Dorin, voiam sa spun ca ai intr-un fel dreptate. Raspunsul la prima parte nu a avut cine sa-l dea; cel care a aparut aici nu e raspunsul. (De fapt el s-a scufundat pe parcurs, dar cineva a considerat ca nu ar trebui sa se scufunde si atunci a mai plutit.) Dar raspunsul e necesar, nu se poate, nu e frumos, nu e bine fara el:)
Patrick Filip: am raspuns cam repede:) la treaba cu dizlocuitul. Problema poeziei e ca nu-si defineste termenii exact; poate ca ar trebui mai intai sa o faca. Dar atunci ar trebui sa citim intai impreuna stiinta, filozofie, teologie, mistica, sa cadem toti de acord asupra termenilor si apoi sa scriem poezia. Aici e vorba de un cuvant folosit in extrem de multe contexte, lumina.
Foarte simplist spus, lumina poate fi socotita un simbol al lui insusi Dumnezeu. Dar poate fi si stralucirea care il inconjoara. Si mai poate fi si lumina creata de el, care la randul ei are stralucirea ei. Vezi, deja sunt patru lucruri aici. Si asta numai din punct de veder mistic. Asa grea e poezia:)

Erata la ultimul comentariu: in loc de \"lumina poate fi socotita ca un simbol al lui insusi Dumnezeu\" a se citi: \"Dumnezeu insusi este Lumina.\"