Poezie
a robot
1 min lectură·
Mediu
în oraș a intrat un robot și fug speriați oamenii în toate părțile
din ochii lor curge o frică densă inundând stațiile de metrou
și intersecțiile unde mașinile țiuie părăsite în grabă
robotul smulge blocuri cu fierăstraiele din maxilare
le aruncă la întâmplare motoarele și șuruburile huruie îngrozitor
pe străzi frica iese prin găurile capacelor de canalizare
umbra vâscoasă a robotului acoperă orașul ca o apocalipsă
mirosind a pucioasă
pe ce a mai rămas dintr-un trotuar lavinia mă sărută speriată
sub ploaia de sânge de bucăți de beton și membre umane
eu mă încordez mă arcuiesc eu țâșnesc
ventuza pumnului meu i se lipește de maxilarul imens
robotul
se zbate cu picioarele convulsive pe spate cablurile lui sâsâind în aer șuierând
pentru câteva secunde nesfârșite
praful acoperă ca o ciupercă orașul
055160
0

\"eu mă încordez eu mă arcuiesc eu țâșnesc\". Zic: \"mă încordez, țâșnesc\" - traumatizat de aseara cu atat de multe pronume. In rest, mai zic ca astept cu nerabdare mail-ul si ca finalul oarecum ia alt registru decat inceputul. Dar daca a fost cu robotel, mi-a placut.