Când...

pășeam alături începea să plouă
arunca umbrela
ridicam în calea ei o casă de apă
când trebuia să crească adormea întrebându-mă
strângeam frunze și flori sălbatice
apoi așteptam să devină ochi
într-o respirație
locuibilă pe mâna dreaptă
suferința dinspre două căi
se scria lactee
cu umbre închise în rațiune
ne preumbla un cânt
prin vântul solar