Poezie
Nu contam
1 min lectură·
Mediu
obișnuiam să port moartea prinsă la talie
cu mânecile desfăcute
o învățam cum să mângâie
un obraz sau sân de femeie
fără să zgârie de culoarea sângelui uscat
câștiga de fiecare dată un copil în decor
scotea de sub arcade frigul
și chipurile nocturne
o parte din mine retransmitea corespondențe
locul de trecere
cina cu un pahar de lapte
călcam apa la limita extremă
și schițam brațul stâng
prima dimineață apărea din zona fibroasă
descompunea luminii spații lipsite de profunzime
pentru dezlegare
ea fugea râzând în fâșii o anxietate
purta semnul indian împotriva răului de pământ
apoi prefera să se culce devreme
cu picioarele îndoite deasupra cristalului nopții
și se nășteau poeți tineri cu mici riduri în colțul ochiului
033.802
0

pentru dezlegare\" si \"și se nășteau poeți tineri cu mici riduri în colțul ochiului\" dar nu pot sa nu remarc intregul ce genereaza o atmosfera aparte, atat de greu de gasit.