Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Într-o senzație

... A M

1 min lectură·
Mediu
mă cunoșteai până la indiferență
cu o celulă numerotată anume
precum lacrima unui copil
transpiram vise deșertice
icoane pe sticlă împreunate stins
cu mâinile între morală și moarte
pietrele creșteau cu spatele la zid
inerții crăpate și lămpile mirenilor
te cunoșteam până la zăvoare
printre uși de lemn și semne
pe partea stângă beam apa vie
înainte de a fi aflat
înainte de a fi simțit
înainte de a fi pătruns
carnea și ochii și oasele apoi uitarea
ne cunoșteau după decapitarea castelelor de apă
paparude creponate la marginea unui pat gol
uneori cădeam în genunchi clopotele Mitropoliei
apoi închideau cerul din lipsă de aer
și ne condamnau la o prietenie pe viață...
043.545
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
113
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Florin Andor. “Într-o senzație.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-andor/poezie/62916/intr-o-senzatie

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Wwqa
\"mă cunoșteai până la indiferență\" este versul meu preferat pe ziua de azi ș-apoi toate celelate curg atât de indiferent încât nici măcar condamnarea la viață nu ne mai miră... tare faină, tare!
numai bine!
0
@florin-andorFAFlorin Andor
... mulțumesc de vizită ... uneori poți sta cu un om o viață și nu știi dacă vei putea scrie despre asta mai mult de 3-4 pagini ... la bună citire / vedere :)
0
Distincție acordată
@alina-manoleAMAlina Manole

Am remarcat de câteva zile acest poem, cu un început (mă cunoșteai până la indiferență) și un final de excepție (apoi închideau cerul din lipsă de aer / și ne condamnau la o prietenie pe viață...), un poem despre a cunoaște pe cineva până la zăvoare - până la limitele subconștientului -, a-i ghici gândul, a-i ști sensul pasului - printre uși și semne. Totul în poem se întoarce spre un niciunde, un spațiu temporal în care ar mai fi posibilă iubirea:

transpiram vise deșertice
icoane pe sticlă împreunate stins
cu mâinile între morală și moarte
pietrele creșteau cu spatele la zid


Dar pentru că nu se mai poate schimba nimic (din lipsă de aer, cădeam în genunchi clopotele Mitropoliei), rămâne prietenia pe viață: și ne condamnau la o prietenie pe viață.

Frumos poem. Felicitări!
0
@florin-andorFAFlorin Andor
... comentariul tău bine punctat mă onorează ... știi să citești bine printre semne ... mulțumesc frumos de trecere și la bună citire / vedere ... mă iartă de răspuns întârziat :)
0