Poezie
Peste clopotul tacerii
1 min lectură·
Mediu
Inalta bratele
inegale deasupra
capului ascultand
fosnetul sangelui
si porni intr-un
damen-vals
risipind puterea
dintelui
pentru dinte
striga ultima
porunca vremii
stricate de fiertura
pieziselor intrebari
lecuitoare de nadejde
pe vechea umbra a
somnului dezlegand
limbile ceasului
sa nu uiti
muritorule ca
trebuie sa treci
clopotul tacerii
cu istorii
de luna evlavioasa
in ochii larg deschisi
arzand stihiile
norului scamosat
de albastrul
clar
uneori
tacerile
atarna
greu
o balanta…
022.912
0
\"uneori
tacerile
atarna
greu
o balanta…\"
Doar uneori ? Sau adeseori ? Mai degraba ori de cate ori...
Prima parte a poemului m-a pierdut intre acele brate inegale. Poezia imi pare ca schioapata in prima parte incepand cu titlul. Dar mai apoi, catre sfarsit se implineste si pe masura ce versurile pierd din cuvinte, poemul castiga in esenta. Naucitor final !
Anca V. Anghel