Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

O apă mai mică

... percepții

1 min lectură·
Mediu
îmi plac torentele de atomi
și piciorul tău
ce strânge la un loc flori exotice
sunete pline
născând lucrurile simple
ațintind norii
dar asta până să ajungem
într-o apă mai mică
***
aripă inutilă
transformată în pâlnie
pielea mea de poet la patruzecișideani
neliniștea gândului criptat
așteptând răgetul marelui animal
o linie suspendată
închide ochii și scrie
ca după alunecarea unei turme
întregi dincolo
de cuvânt
***
reproșul tău
acea întunecime lucrată
cu grijă să pot căuta
ochiurile rărite
încetează
te-am învățat să-l arunci din picioare
cum o pulbere fină
închipuind paserea
ce ne-ar mai fi putut depărta
de mirosul lemnului vechi
***
s-au copt agrișele
dana scrie dana face plăcintă cu varză
mai stai, îmi spune, te-ar putea salva
dar cerul se micșorează
lunecând într-o linie
cuvânt vulgar
din afara peșterii
***
piatră grea
invadată de iederă
focul răcindu-se
***
004.484
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
141
Citire
1 min
Versuri
43
Actualizat

Cum sa citezi

Florin Andor. “O apă mai mică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-andor/poezie/1772673/o-apa-mai-mica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.