Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

La început eşti doar tu, cel care se pierde

... percepţii de nişă (ceva îmi şoptea, cum lucrurile bune se întâmplă la termen)

1 min lectură·
Mediu
pentru ea luam calea umbrelor, aproape îmi pierdeam
din aproape în aproape, sufletul
ajungeam victima sa, până la un punct
niciodată ultimul punct, niciodată înţeles pe deplin
mi-aş fi dorit să-ţi retragi cuvintele spuse, în trecut
umbre amare, adevărul tău ce îmi era străin
lucrurile rele pe care le-ai aruncat în cerul meu, ca un făcut
rănile, mă hotărâsem să plec greu din viaţa ta
aproape mă hotărâsem, dar ceva m-a oprit
ceva îmi şoptea cum lucrurile bune se întâmplă la termen
(odinioară nu-ţi plăcea, să-ţi amintesc atât de mult de cifra 9)
desigur că pare nefiresc pentru un bărbat
desigur te gândeşti, nenatural, cine o să ştie
cine o să ne crească pe noi, o dată cu amintirile, după ce le voi naşte
nimeni nu ştie suficient despre tripleţi
nimeni nu va şti dacă nu m-aş întoarce
dacă ţi-e îngăduit să te arăţi, să vorbeşti, să greşeşti
apoi să te vindeci, de una singură, în scorbura copacului cel preaînalt
de dorul meu şi de durerea în care m-ai înfăşurat
cum şi tu, dezbrăcată de invizibila pelerină
mirabilă ambiguitate
**
007
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
180
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Florin Andor. “La început eşti doar tu, cel care se pierde.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-andor/poezie/14206520/la-inceput-esti-doar-tu-cel-care-se-pierde

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.