Cu marginea de piatră

trăiam pe o câmpie întinsă
dar asta nu mă privește doar pe mine
mirosea a moarte și bărbații nu mai erau triști
când își luau rămas bun
umbrele ne călăreau zilnic
și oricum
crescându-ne în inimă câte un cristal
până dincolo de fericire
le spun copiilor să-și lase împreună chipurile
descoperite
urma să facem un ideal
după încetinirea pulsului
și amorțirea pielii
din sufletele rupte în două
arcuri de cer
se întâmpla o discuție aprinsă
între guri tăiate în lemn
și nu era un păcat să te îndepărtezi de tine însuți
așezând curse pentru păsări
tinerii învață să îmblânzească șopârle
sfidând jocul naturii
omul cu auz fin ne striga încet pe nume
din vreme în vreme
ca să ne bem plasma până la ultima picătură
călători din același abis
purtând în buzunarul de la piept fructe uscate
și leacuri băbești
către refugiul cu o lumânare aprinsă