Cu vântul în față

mi-e frică să te ating și atunci rămân la urmă să găsesc în mine semnele ochilor tăi așezate în cruce zilele sunt reci și pline de titluri de cărți cu porțile întărite ascunse de flori te simt atrasă de oamenii aceștia care se repetă explicativ în cuvinte fermecătoare cântul tău impermeabilul e tot o liniște vidul dintre spații în care durerile ispitesc toate cât o poartă întreagă să mă apropiu? nu știu -ce ușurează nașterile sensul e alcătuit din oameni de treabă care petrec nopțile înghesuindu-se în gândul bun ori schimbând între ei rețete de fericire femeia frământă pâinea unui spațiu închis EL poate fi dincolo îți voi spune să ieșim din mulțime dincolo sunt niște scânduri de cărat lumea după ce ne-am luat rămas bun de la oaspeți și vom traversa râul