Pieile timpului

am așezat lângă copiii cei mulți ochii tăi de muritor să nu te cred foamea să-și astâmpere și setea pe jumătate apoi te-am văzut când îți puneai la uscat pieile ne despărțea doar un gard prost întreținut peste care trece nestingherit tăbăcarul orb *** undeva mai sus e loc pentru țarcuri și cuvântul nu ajunge mai departe *** ți-am sărutat doar în seara asta mâinile când încă mai ardea lumina dar tu m-ai încuiat pe dinăuntru lipsit de griji fecioarele râdeau peste cununa zidurilor plantând pe mormântul meu flori de asfințit și te-ai ascuns în umbra unei cruci albe **** undeva mai jos cântec înspicat sau bătrân ales flăcăruie tăcută să iei seama *** am ascultat îndelung cum îmi spuneai că totul e deșert tăciune apoi am aflat că undeva în noapte cresc globuri strălucitoare ce știu să arunce oamenii de pe un ceas pe altul după cum vrea inima le-am atins printre degete și de atunci am învățat să rostesc închipuite cuvinte obosit de răspunsurile tale peste mână *** cu mâinile împreunate sub cap fredonez încet un cântec vechi căutându-te în fiecare turn sau rădăcină de leac