Coasta ardeleană

nimic de mărturisit când purtam pălăria cu boruri late deasupra mea ochiul doldora de flori mari îngrămădea vârfurilor mai subțiri figuri de piatră cât să te caut peste valul de orgoliu dar nu te-am auzit râzând niciodată mărturisit ca să nu urce furnicile chemarea prin semne după fiecare atingere a cărnii în alb stingher celălalt nume doar un perete de sticlă în care ploaia pătimașă răpăia neîmblânzită femeia rostogolit în ultima pasăre am dat deoparte vălul orele moarte în apa călduță și verdele recunoscător să nu se observe gheara din piept coasta ardeleană ori partea dinspre ape cu bărcuțe de închiriat azi ochilor tăi căprui în fânul strâns grămezi caut somnul vin alb sorbind paharelor subțiri stăpânul pustietăților bătute-n căi