Jurnal
Predispus la carii
...percepții
1 min lectură·
Mediu
înghițeam în sec
și îmi așezai în palme cutiuța dorită
câteva capete de sârmă ardeau
în amurg zeii
pe ulița profetului
te rugam, dă-le
pacea dar
mâinile tale rătăceau
în căutare
crescându-mă
ți-amintești, camerele
ce înalte
și nu era destul
îndrăzneam să visez
o apă limpede și rece
ursul dansa la marginea satului
în palmele pline de bătături
ale bunicilor
Liviu turna țuica fiartă în căni de lut
mama aducea strachina plină
de sfințenie
o pace ne lua la trântă
copiii
de dincolo de veac
apoi ne îmbrăca în clopot
două nunți
înlănțuite în cozi de păpădie
una ție una mie
în nopțile mamei lumina ardea
bob cu bobi
la piciorul scării de melc
picurând galben
amprenta jertfelor de carne
adăpostind în filigran
un ou ciudat
001627
0
