La tine

întrebările cresc vorbind liber eu modelez orbirea în forme de ceva cu obișnuința lucrurilor pătrunse în sânge trebuie să-ți fiu o dată străin sătul de îndatoriri naturale cât să poți înțelege că nu ești unică auzi cum Dumnezeu trece pe nesimțite cu vederea săpându-ne în carne răscumpărări și poartă cu tine drumul ca o boală pulsează îndepărtându-ne semnul absenței sau mai bine hai să ne iubim ca o ironie apoi vom împleti din caractere pasărea sfântă tu o vei sili să zboare împotriva curentului ca o imagine pictată de prin cărți mai apoi smulgând o pană uitării vei pretinde că mă știi…