Vocație

Doamne, când ți-am cerut un destin altfel să nu trec prin ani de unul singur purtai părul strâns în condiția umană n-ai ridicat măcar un deget sau din sprânceană cât să îți par inteligibil tăceai despre cum știm tulbura apa în fiecare zi de grație m-ai învățat să-mi înghit viața povestind cu tine în lipsa unei prietene din bucurești mi-amintesc îți treceai printre degete câteva forme de imaturitate apoi ridicai din umeri și plecai întotdeauna cu un minut înainte pe aici oamenii obișnuiesc să se nască într-o coadă la rampă.. tu mai știi să plângi?