idilă strâmtă

când ceva nu merge cum trebuie cineva și-a pierdut un picior sărbătorind viața iar dincolo de silă se vede pământul gol pătruns până în cele mai adânci cotloane ale sinelui disprețuind semnul și hazardul nenumitei lumi o, preaiubitule inspir adânc și nimic altceva *** o ridicare ușoară de la pământ aproape un zâmbet și plăsmuirea apoi nu te mai ferești prin cuvinte doar trăiești cum se cuvine -numindu-ți ochiul și înghețând inima nimeni nu e mai singur vezi tu, ar putea fi vorba de un început cinci pași străbătând corpul ** vei strânge laolaltă anumite particole spunându-mi că mă iubești și lumea gândului se va obișnui cu linia verde a vocii tale din care pământul curge aceleași cuvinte, adeseori numite inimă *