Și dau din cap

răstignirea nu mai încape s-au strâns în celule prea multe nume, ale unora care au pus mâna pe putere deasupra îngerului o pânză acoperă singurătatea fiecăruia e nevoie de acest ocol până la urmă să te pot iubi din întâmplare odată cu viața **** și m-am lăsat amăgit de versuri pe care le știu mai presus de bucuria cărnii zugrăvită fără unealtă în țarcul palmei, rotund *** somnul îmi vinde prietenii sub cuvânt de credință și salut pe acela care își potolește setea dintr-o aceeași nostalgică nuanță care lasă adeseori peste mine fără voie însemnătatea semnelor ** și dau din cap schițez un zâmbet, visez desăvârșirea când forma nu se mai poate spune în cuvinte, în sfârșit *