tristețea

șofez în mașina clipei prezente acum, când iarna pictează rânjind coridoare de puf prin idei lângă ea e gerul, turbata javra ce-și astâmpără foamea mușcând hulpav din degetele ei. serafica secvență e în fața mea, dar nu-mi distrage atenția conduc pe șoseaua mărginită de ramuri care seamănă stropi de lumină prin văzduh pe ecranul parbrizului se proiectează forțe, organe incâlcite, substanțe chimice, unite toate-n trupul iernii fiecare idee e o floare de gheață la margini de gânduri triste trebuie să mă opresc, imi doresc să sculptez vocea ta, în marmura seninului enigmatic