Tablou incert

îmi pare că nu a fost prima dată șoapte chinuite însoțeau zborul îngerilor într-un joc haotic eram în consens cu refularea nu vorbeam nimănui nimeni nu-mi vorbea pe înțeles tablou incert sculptură taciturnă miez de suflet în contur cu piele nepalpabilă am remarcat făptura ochi negri armonizați cu păr de nuanțe nocturne surâsul unei zeități mâinile împreunate trădau îmbrățișarea gândurilor părea un corb evadat din închisoarea lumii umbra-i stătea ascunsă sub dale în așteptarea microuniversului contopire diabolică a urmașilor luciferici cu chip desăvârșit sprâncene cenușii nas drept nedefinit buze groase sângerii în contrast cu paloarea albicioasă a obrajilor nu era vampir a dispărut mai curând de a-l fi putut întrevedea cu totul într-un paradox stânjenitor cu o aparență de gheață la blind date-ul cu sufletul meu a pășit alt suflet mi-a surâs sau poate că a surâs imaginii din mine a plecat spre nedefinit, lăsând în urmă picături de sânge nu durerea ci mai degrabă uimirea m-a aruncat într-un plâns febril sș fi vrut să opresc făptura...să nu plece dar nu eram în stare să desfac sigiliul buzelor să dezbrac haina cuvintelor corbul meu din visul de pe urmă s-a speriat de umanul din mine s-a stins sub nemărginirea contingentului umbra îi rătăcește și astăzi sub închipuirea mea alături de tabloul incert ascuns sub pielea nopții