Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Maia

1 min lectură·
Mediu
au venit niște domni să măsoare pământul
umblu fără piele pe mine un frig albastru face pârtie prin semne eu tac
iată ultima pasăre din cârd
așa de sus pământul e ca numele tău de copilă prin care oamenii mari născocesc salvări și pompieri magazine de lux închise noaptea nu care cumva frigul meu albastru să se arate-n vitrină
apoi vine ziua cea lungă și caldă ziua în care femeile devin din nou păsări
domnii se spală pe mâini de săpatul și împărțitul acestei candele prin care urâtul se dă cu capul de nori înșurubând în noapte numele mamei tale
gândul meu umblă înalt și frumos
altceva nu pot să-ți ofer
043759
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
111
Citire
1 min
Versuri
8
Actualizat

Cum sa citezi

florian stoian -silișteanu. “Maia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/poezie/1735472/maia

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
Învelit în epiderma poeziei, umbli ‘fără piele’ pe tine, iar ‘frigul albastru’ se dă pe pârtia alunecoasă dintre creștet și tălpi.
‘Ultima pasăre din cârd’ zboară cu numele unei copile prin atmosfera compusă din elementele gândurilor înalte și elevate.

0
@elis-ioanEI
elis ioan
frumoasa poema. ca aer de liberate.
0
@florian-stoian-silisteanuF-
să știți că orbul vede că orbul poate pipăi că orbul poate ascuți sunete până spre dincolo de iubire unde tot iubire se află.De aceea prin lumea mea țin basca pe ochi nu cumva să-mi intre în trupul meu fără piele așchia unei idei așchia unei pietre care aparține omului. Maia se află în lume. Maia este un copil. Călătorul iubește drumul. Călătorul a ajuns la capăt. Călătorul este însetat. La poartă o femeie cu fetița ei. Mi-e sete!
Mulțmesc frate Rachieru mulțumesc elis
0
@oricealtcevaO
oricealtceva
da, foarte fain poemul ...
de referinta : \"umblu fără piele pe mine\"
0