florian abel

Absolut originală, merge și ca pozie umoristică de sine stătătoare, dacă elimini linia parodică prin orice mijloc. Chiar și dacă nu, rămâne. Și eu am râs cu vorbe.

Ar trebui ca Ștefan Hrușcă să facă un concert ăn care să cânte toate bijuteriile ivite pe această temă, între care a ta e cel mai aproape de perfecțiunea parodiei, dacaă poate exista așa ceva. Eu, din lipsă de timp, am amânat expedierea până a ffost to late.

Nu acum, poate la anul.
Eu îți spun în mod savant:
Nu se rupe, căci ciolanul
Este cel mai bun liant!
Laurone



Nu-i poveste că ciolanul
Îi unește pe mișei,
Doar cunoaște tot țăranul
Că din os se face clei.

De vechiul Drept Roman acum mă rup,
Sistemul SUA e mai bun din toate:
Decât un inocent intrat la zdup,
Mai bine toți Becalii-n libertate.

Spune orice găgăuță
Că ne tragem din maimuță,
Dar v-o spun c-un nod în glas:
Unii încă nu s-au tras!
(SO)

Din înălțimi ne-au studiat
Și-n evoluție-au stagnat,
Sperând că-or avansa prin staff.
Cel din Guvern, Senat, ”Taraf”

Am numai ouă ștampilate,
Că numai de-astea iau mereu;
La cât de proaspete sunt toate,
Sunt numai bune de muzeu!
(GPI)

Am rezolvat acum arțagul
Acela neelucidat:
La început a fost cofragul.
Pe care azi l-am cumpărat

Nichita spunea că sufletul omului și, în special, al artistului, are două mari tendințe: către adevăr și către frumos. Tendința către adevăr ai exprimat-o atât de frumos aici prin durerea percepției, încât eu nu mai pot comenta decât printr-un prozaism desăvârșit:
- e ușor să faci oamenii să râdă. poți fi un umorist de geniu și să faci oamenii cu spirit să-și scoată pălăria, sau poți să cazi pe gheață și să descrețești frunțile proștilor. Dar să smulgi lacrima omului, și acesta să se bucure de amintirea durerii, și să fie recunoscător pentru asta, aceasta e o jertfă de sinceritate ce merită plecăciunea sufletului cu tot cu tristețe.
Ni se arată aici lucruri pe care le recunoaștem, le trăim, le lăcrimăm și... atât! nu vom face nimic mai departe, pentru că nu există întoarcere, singura noastră victorie împotriva neputinței e doar acceptarea! "Nu mai veghem o naștere deplină / Sub vraiștea Crăciunului feeric / Când împrejur e mare de lumină / Și,-n suflete, ocean de întuneric" (F.A.) Aceasta e durerea pe care Loredana a simțit-o. Restul, e doar disimularea mesajului în amintiri. Avem nevoie de multă lumină pentru a ne umbri întunericul interior. Avem nevoie de o minciună interioară, ca să nu ne copleșească adevărul ce vine din afară (așa cum "Nebunul" din "La strada" eschivează de la conștientizarea propriului sfârșit prin devierea atenției către un amănunt aparent fără importanță: "Ia uite, mi-ai spart ceasul!!!" " Genial, nu? Oare nu facem la fel căutând să nu o scoatem la lumină pe bunica ce și-a ascuns sărăcia în spatele tufelor, rușinată doar de posibilitatea rușinii noastre? Și de faptul că neputința bunicului ne relevă de fapt neputința noastră, incapacitatea de a fi eroii care salvează și vindecă miraculos, rămânând doar cu conștiența unei realități crude și prea devreme neînțeleasă? Și cu teama că cel damnat se va inchide într-o lume accesibilă doar prin cădere și refuz?
Nu era nevoie să scriu acestea! Ar fi trebuit doar să aduc un elogiu frumuseții cuvântului. Dar înțelegerea ce mi-a smuls lacrima din nepăsare, merita un cuvânt în plus, ca o jertfă adusă durerilor nespuse.

Mulțumesc, Loredana!

Din păcate, nenorocita asta de viață nu mi-a permis să aflu la timp despre acestea. Mi-aș fi dorit, și puteam fi acolo, dacă aș fi știut, pentru că am avut marea șansă de a asculta sonete ale Mirelei așa cum mulți din cei ce își doresc nu au avut-o. Și cât de pătimașe sunt în încătușarea lor, și câtă durere ascund în bucuria de a se subjuga vieții!
Iartă-mă, Mirela, și pentru tăcere, și pentru neputinșa de a spune ce ascunde!

Dacă nici noi nu cunoaștem această stare de a fi a aMărâților de dincolo de lanurile de secară, a stării de ruptură din sinele EU-lui năpădit de patima nerostului în peregrinerea lui, apăi cine ne poate condamna de nu știm cu amar plînge lacrima neamului nostru? În toată această secătuire de rosturi e o întrebare și un răspuns. Cine pune întrebarea - nu are nevoie de răspuns. Cine știe răspunsul - nu va rostui nicicînd întrebarea. Pentru că și întrebarea și răspunsul vor fi întotdeauna -POETUL!

Tu spui că treji vrei să-i suporți?
Și să nu-i lași, Doamne ferească,
Să doarmă,-n mama lor de morți,
Ca nația să se trezească?

Ioane, nu știu dacă scriu epigrame geniale, dar știu să le citesc pe cele bune. Iar dacă astea au vreun defect, să mă ierte și Dumnezeu, și prietenul Laurenențiu, dar eu nu-l văd. Cât despre DanT - nisi bene!
Bravos, amigo, sper să ne vedem la Urziceni!

În acest moment nu-mi permit un comentariu mai elaborat vis-a-vis de cele discutate, dar pot spune că Eugen Sfichi a sărit de mult calul pe care n-a reușit niciodată să-l încalece și de aceea se chinuie doar să ne povestescă în interminabile monologuri cum îl țeasălă el fără ca acesta să nu aibă nimic împotrivă pentru că nici nu are de ce. A te prezenta ca epigramist pentru că ai studiat epigrama cu un academician în ale epigramei, e ca și cum te-ai da ca Rembrandt fiindcă i-ai spălat pensula lui da Vinci. Iar comentariile șoguniarde ale lui ES asupra epigramelor de pe site nu sporesc rating-ul acestuia, ci doar produc un surplus de lehamite cititorilor sătui deja de unele bălmăjeli inutile cu titlul de creații sau comm-uri care consumă aiurea spațiul virtual sau măresc dimensiunile grădinilor Domnului.

Mă bucur să citesc despre constelația Helis că a ajuns să fie cunoscută și în țară, deși parcă a ajuns mai ușor să fie citită în străinătate. Dar despre acestea ne poate spune mai multe neica Dobrică.
O emisiune radio e superbinevenită, ai noștri radiofoniști ialomițeni cam au uitat în ce mână se ține microfonul. Sau că avem dreptul să spunem orice, atâta vreme cât ne asumăm responsabilitatea pentru cele zise. Dar se pare că nu trebuie să calci pe coada gușaților potentați, că imediat ți se scoate emisiunea din grilă. Așa că, prin acea emisiune, va fi mai de preferat să eviți evidențierea vreunor texte de-ale mele din Helis, chiar dacă Dobrică, pe lângă inteligență mai dă dovadă și de curaj.

Frumoasă scriere, ca întotdeauna Loredana știe să îmbine elementele de amănunt picante cu profunzimile sufletești al oamenilor întâlniți și cu deosebitul situațiilor și stărilor.

Sincer, tema cu "umbra" m-a băgat în umbră, și am renunțat să gândesc. Abia acum înțeleg și m-a apucat inspirația. O fi târziu să trimit?
Nr.4 chiar e genială, ca și nr.2 unde dublul sens al lui "tradus" e un deliciu. Celelalte sunt doar excelente.
Felicitări pentru faptul că nu mai poți fi ignorat pe nedrept, ca pe vremuri.

-Ioan, năravurile plutesc în jurul nostru ca și poezia, totul e să le observi și să te intrige;
-Loredana, da, luară premiul I, deși modestia îmi cere să spun că nu-l meritam. Dar cred că modestia e un apanaj al neîncrederii în sine.
-Sorin, dacă vibrează și America, e bine. Vouă vă e mai ușor, cât nu aveți maneliști. Dar poate exportăm noi câțiva.
-Alexandra, acestea au fost primele mele fabule, scrise în răstimpul așteptării unei mașini de ocazie, într-o localitate oarecare. Deci, totul e să folosim cu folos timpul pe care îl considerăm, de regulă, pierdut.
- Grigore, problema e că nu poate exista morală în lipsa imoralității. Și cum diavolul nu doarme...
-Otilia, în sfârșit am lăsat o femeie fără cuvinte! Cred că toți bărbații îmi voi cere rețeta.

Vă mulțumesc pentru rezonanță și cred că în decembrie omenirea va beneficia de primul volum al subsemnatului cuprinzând creațiile datorate descoperirii Agoniei.

O diplomă e meritată
De cei ce-n cărți găsesc “lumina”
Și e (mai nou) plastifiată…
Să poți împacheta slănina!
N.Bun

Sunt masteranzi - o bogăție,
Dar cred c-ai observat și tu
Că, vis a vis de-acea hârtie,
Slănina-avea mai mare-IQ.

Mie îmi pare a treia excelentă, că de când cu evidența populației computerizată se fac de 80 de ori mai multe hârtii și drumuri pentru un buletin de identitate, care în vremurile odioase ne era adus la miliție o săptămână după ce venea fotograful la noi și plăteam 3 lei. Acum am fost trimis chiar să fac un drum care costa 10 lei pentru a plăti 2 lei la primăria de care aparțin, așa că chestia cu hârtia igienică e valabilă și în domeniul ăsta.
Brăila nu prea e de noi, Ioane, că la așa premii cred că a trimis epigrame și Bill Gates.
baftă!

De aceste rosturi ale cuvântului nu te poți vindeca. Și, de poți, ești bolnav. Dar mai bine boală silișteană / decât fund de damigeană, că tot se apropie cules de bob uitat/ și cuprins de gând necurat / că largă îi storiștea în cuvânt / de cât n-am șchiopătare să cânt!
Că frumos grăit ai, Siliștene, ca-n toată vraiștea cuvântului tău, pentru care mă-nchin întru frumusețe. F

Parafrazând în zoofază
Aș afirma și eu, acuși:
Gelosul e un tip de pază,
Ce-i șicanat de cățeluși.

spaimele acestea nu te priveau, ce se întîmplă cu nepăsarea ta dintotdeauna? nu te doare dreptul de a privi asfințitul după ce ai fost condamnată să iubești răsăritul?