Sari la conținutul principal
Poezie.ro
FA

florian abel

@florian-abel

grindu ialomitacronopy.blogspot.com/
Niciodata nu e prea tarziu. (cu conditia sa nu fie prea tarziu)

-Nascut intamplator si definitiv la 27-11-1962, ca cetatean al planetei, de nationalitate etnica, din care tara n-am plecat niciodata, spre cinstea mea si nepasarea compatriotilor. -Mort in mai multe randuri, cea mai lunga moarte - in cadrul unei casnicii de 15 ani, renascut de curand, cu o mare uluiala cum…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
FA
florian abel·
Dacă Dan Puric ar vorbi 24 de ore despre albastrul cerului, fără a căuta să emită sintagme nemuritoare încadrate în subiect, nu ar avea șansa de a plictisi, pentru că cerul l-a înzestrat cu harul cuvântului și cu o voluptate a cunoașterii de o dureroasă limpezime, astfel încât el nu trebuie să caute cuvinte spre a-și descoperi preaplinul înțelesului și nici idei spre a le alipi cuvântului, ci numai cadrul propice pentru a revărsa spre ceilalți frumusețea torentului său interior.
Indiferent de tema discursului sau a momentului (de obicei ceasuri târzii, în noapte, pentru ca omul să poată rata șansa de a-l asculta, orele de vârf fiind rezervate structurilor manelarde și becaliste ale jalnicei noastre societăți) e primul dintre prea rarii îngeri ai slovei și gestului acestui neam, pe care îl ascult cu un sentiment al împlinirii depline, într-o sărbătoare a sufletului.
Cândva, întrebat dacă ar candida la președinție, Dan Puric a eschivat subtil, invocând rezonanța numelor ce s-au perindat pe acolo: \"una e să strige mulțimea- Iliescu! Constantinescu! - cum ar suna scandarea - Puric! Puric!?\"
Dar orice om cu bun simț știe că nu acesta e motivul. Un OM cu conștiința și verticalitatea lui, nu ar accepta această situație în care acced mai ușor lichelele, lingăii, șantajații, corupții. Omul cintit se poate aștepta, cel mult, la o asasinare demnă sau măcar răsunătoare.

Cu recunoștința pentru posibilitatea tipăririi numelui meu anonim alături de al SÃU,
F. Abel

Pe textul:

Interviu cu Dan Puric: \"Mitocanul internațional și-a dat mâna cu mitocanul național\"" de Miron Manega

Recomandat
0 suflu
Context
FA
florian abel·
Dacă vrei să scrii în vers clasic - romantic, trebuie să acorzi toată atenția formei și în special rimelor. Aici, absolut toate sunt asonante. Plus conținutul, care nu depășește nivelul \"melc melc codobelc\". Problemele fundamentale ale omenirii și ale relațiilor inter(in)umane trec pe lângă noi zâmbind ironic atât timp cât ne văd umilindu-ne târâș agățați de pulpana pardesiului câte unei madmoazele stăpâne pe trupul, sufletul și mintea noastră, fără alt merit în această cucerire decât acele de a părea că e ceea ce noi visăm. Și nu e. Și nu merită.
(Am văzut că l-ai îndemnat pe Diviza să scrie epigrame. Ar trebui să citești mai multe, s-ar putea să descoperi mai multă poezie în ele decât pe aici unde ar trebui să fie. Dat fiind că scriu și epigramă, crede-mă pe cuvânt.)

Când vei înțelege asta, vei începe să scrii poezie. F. Abel

Pe textul:

Mai ramai" de Gudula Ionut Daniel

De îmbunătățit
0 suflu
Context
FA
florian abel·
Tutunul, știe astăzi fiecare,
Produce pretutindeni mii de drame,
Dar soacrele rămân nemuritoare,
Eternizate-n mii de epigrame!
(GPI)


Văzând că-n mers și voce e vivace,
Se-ascunde muza tremurând și tace.
M-ar inspira să scriu frumos, de bine,
Urmare unei maxime latine.

Pe textul:

\"Fumătorii mor tineri\"?" de florian abel

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Fiecare se naște cu sindromul barbilian al propriei încifrări, vreun corespondent al codului genetic decodificat generic prin cornul inorogului de serviciu când îl înțeapă în fesa virtuală și scoate țipete personalizate transfigurate poetic conform neconformului.
Avem aici un astfel de țipăt al eului neconvențional, care pe mine mă binedispune chiar dacă nu pot dobândi sarea de ipocrizie necesară facerii pe deșteptul și zicerii că am înțeles chiar tot. Dar nu e și asta ceva? să vezi că nu înțelegi și poate ajungi să te întrebi de ce? eu o numeam într-o poezie \"înțelepciunea de-a nu ști\".
Personal, codificarea încirării necunoscutului personal existențial, o ciufuleam mai gnostic, ceva de genul:

eram un pic albastru în structură
și mă codau infatuate rime
să-mi dezoseze de pe osatură
slănina ce-ascundea profane crime

dar mi-a ieșit zurliu din cap o poamă
și înjura albina fecundistă
rupându-și coaja și zburlind din coamă
într-o dilemă existenți a listă

și cum eterul papă întâmplarea
m-am scuturat și eu de analiză
și-am renunțat a pritoci mirarea
sunt accesoriu pentru hipofiză

Pe textul:

Bestiar no.1" de rechesan gheorghe

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Ideile și imaginile sunt asociative, lucru foarte normal deorece forma impusă obligă la alegerea cuvântului cel mai apropiat de starea sau ideea ce se vrea sugerată. Ba chiar ați reușit aici asocieri care pot părea exagerate la prima citire dar, pentru cine e obișnuit cu exercițiul căutării continue a adevărurilor în sistem filosofic - scormonitor până la sângerarea ideilor, e ușor de întrevăzut omul ca victimă a propriei însingurări dar deferecat de legătura indestructibilă cu cel mai îndepărtat cotlon al infinitului în care tainele cerului nu pot dormi.
Iezuitul care-mi păruse adus forțat în peisaj, își are locul lui acolo, prin integrul ce-l caracterizează ca dogmă, venind dinspre iambul imberb, și el formă concretă dar variabilă ca posibilitate.

Sunt curios ce veți face la Q, X, Y și W.
cu stimă, F Abel

Pe textul:

Imperceptibil iartă infinitul" de Adrian Munteanu

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Adrian face parte din micul popor de scriitori pentru care, a defini adevărurile, este un inconvenient al spiritului. Îi este mai la îndemâna sufletului zborul tangențial pe lângă acestea, sfâșiind în trecere voalul de minciună și ipocrizie care le acoperă, acordându-le o atenție lapidară, dominată de o \"scârbă a cunoașterii\" și de o superioritate neexaltată și fără infatuare, caracteristică celor care cunosc ancestral nerosturile vieții dar și preaplinul de întrebări perverse ale eului chiuit de împliniri.
Tradiționala mea indignare la categorisirea ca poezie a acestei creații sub formă de proză, a rămas știrbă la citirea textului și recunosc cu pălăria pe asfalt că m-a întunecat a luminare. Ideatic, prin zborul acesta înfrânat de erectilitatea trasncendentală mă zbat și eu, dar aripile de înger saint-gheorghian nu îmi pemit un zbor mai înalt de limita maximă a gândacului terestru. După ce-l voi învinge, îmi voi îndrepta atenția către ținte mai înalte, cu ricul de a rămâne, prin comparație cu poezia de mai sus, la nivelul trăgătorului cu praștia în libelule.

O poezie a cărei lecturare poate fi pe drept catalogată ca palpitantă.

Cu stimă, F. Abel

Pe textul:

Sex" de Adrian Suciu

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Comentează mulți ca blegii
Devenind ușor flecari
Dar sunt în afara legii
(Legea numerelor mari)
(Florin Rotaru)

Atropa, de la distanță,
Numără cu eleganță,
Dar Rotaru cum de poate
Ști chiar numerele toate?

Pe textul:

Femeia" de nicolae bunduri

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Eu cred că prea profund te-ai implicat
În calcule majore, fracții mici;
S-ar zice că ai contabilizat
Mai toate socotelile de-aici.

Pe textul:

Femeia" de nicolae bunduri

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Onorantă ca întotdeauna trecerea voastră pe aici, eu nu consideram acest text ca o reușită, abordând un umor de situație și nu de limbaj, ca al Atropei, dar totul se învață. Dacă timpul mi-ar permite să și studiez, poate aș avea ceva de spus pe lumea asta.

Cornel, înțeleg latura subiectivă a reticențelor tale, cu atât mai mult cu cât și mie mi-a fost greu, am tot respectul pentru opera lui Adrian Păunescu, pentru realizările lui în cultura română și mai ales pentru superba poezie pe care am parodiat-o și pe care niciodată nu am reușit să o recit fără lacrima cea de cuviință. Partea aiurea a întâmplării este că întotdeauna inspirația mă ciupește de cuget în direcțiile pe care chiar forul meu interior le taxează ca interzise.
Un fel de rebeliune împotriva a ceea ce vreau. Poate știința va defini în viitor acest siondrom, și va găsi un leac. Până atunci, rămân

al dvs. veșnic suferind, F. Abel

Pe textul:

Buletin de știr (bire a realității) II" de florian abel

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Știu un PATrician de genul miss,
Ce ouăle și le uitase toate
Pe lângă-un termopan uitat deschis
Și, de atunci, avea dureri de sPATe.

Urca cu greu pe scări la DNA,
Iar bunicuța lui i-a sugerat
C-ar fi mai sănătos de-ar renunța
La tratamentul greu, hom(e)oPAT.

Pe textul:

Explicație medicală… pe marginea patului" de Dan Norea

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Lucra în Cluj, stătea la țară,
Pleca mereu, cu săptămâna,
Iar el o conducea la gară
Și-n urmă, îi făcea cu mâna.

Ca de obicei, GPI, un bijutier al dublului sens, și la propriu și la propriu. Bravos!

Pe textul:

Tentativă eșuată de scoatere din burlăcie" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Îmi cer scuze, dumneavoastră chiar sunteți cadru didactic? Cu studii superioare? Și predați copiilor o materie sau mai multe? Între care și scrisul și gândirea? Neșansa și nefericirea?...De a trăi în România/ Unde se-nvață-n facultate/ Cam ce se-nvață-n berăria/ Din gara din Hârlău, în spate?/ Și unde Spirocheți Hariști/ Ieșiți pe bandă profesori/ Vă-nvață cum să fiți artiști/ Și,-n timpul vieții cum să mori?

Iertați-mi indignarea, dar este umilitor pentru poporul acesta, care are în sânge vocația scrisului, ca, după 200 de ani de romantism, să o luăm de la început, dar de la nivelul minus infinit. Am citit tot ce ați postat până acum, inclusiv comentariile, și pot spune că ar fi acceptabil pentru o copilă de max. 10 ani care a citit cel mult \"Cățeluș cu părul creț\".

Ca termen de comparație, pentru că vă interesa cu ce se ocupă un comentator care se îndurase cu niște sfaturi pertinente, dar insuficiente,(pentru că e nevoie de cel puțin un secol de studiu,după părerea mea), aceste imputații vi le face un om fără studii, care nu a reușit să treacă nici măcar un examen de om de servici într-o școală generală. Dar am pretenți unei alte releții cu această mare regină care este LIMBA ROMÂNÃ.

Dacă vreți să vă supărați pe mine, faceți o greșeală. Faceți-mă praf frumnos și cu argumente și poate veți învăța să vă înfuriați pe ignoranță, prea multa toleranță a făcut-o condiție sine qua non a existenței noastre. Și asta distruge spiritul acestui popor care și așa are greu război cu impotura și cultura manelizată.

Cu speranța că veți înțelege, F. Abel

Pe textul:

O lume noua" de Karmen Andreea

De îmbunătățit
0 suflu
Context
FA
florian abel·

Se și \"împarte\" câteodată,
Dar foarte rar în mod \"egal\"
(Că-i un \"raport\" sentimental):
Atunci când nu e \"rezolvată\".
(Cornel Rodean)

De se \"împarte\" câteodat,
Poți sune că a \"derivat\",
Iar când \"prechea\"-i rupe gura,
\"Rezolvă\" doar procuratura.

Pe textul:

Femeia" de nicolae bunduri

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Femeia - chiar \"nerezolvată\" -
Când matematica o cere,
Deși \"se-mparte\" câteodată...
Rămâne totuși la putere.
(N Bunduri)

Problema e când ele se \"adună\"
Și își \"împart\" problemele-ntre ele,
Cum c-am \"scăzut\" în bar, leafa pe-o lună.
Apoi avem, la \"înmulțiri\", belele.

Pe textul:

Femeia" de nicolae bunduri

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Cum văd că judeci matematic,
Răspund cu poanta cea știută:
Analizând-o sistematic,
Femeia-i o \"necunoscută\"
(Laurențiu Ghiță)

Orice pericol mă va paște,
Eu vă expun părerea mea:
Doar unul singur n-o cunoaște,
Cel ce trăiește lângă ea.

Pe textul:

Femeia" de nicolae bunduri

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Dar și nebunia e o scurtă dorință. Eram copil, și împreună cu unul dintre frații mei, trăgeam cu praștiile la țină. Pe un cablu electric s-a așezat o rândunică. Am tras amândoi rapid și ea a căzut. \"Eu am lovit-o\", \"ba eu am lovit-o\", ne certam pentru adjudecarea titlului de cel mai bun țintaș. Apoi, am rămas privind-o cu o stranie perpetuare a înțelesului prin orgoliile noastre crude. Nu ne folosea la nimic, iar ciripitul celorlalte rândunici ne-a adus aminte că nu e singură. \"Tu ai lovit-o!\" i-am strigat fratelui meu. \"Ba nu, nu eu!\", mi-a răspuns. Atunci l-am văzut prima oară plângând cu adevărat.

Peste ani, aveam să ascult versurile lui Zaharia Stancu: \"degeaba mai plângi/ Ce-ai omorât, omorât rămâne\", și aveam să plâng și eu, ca și acum, când știu că nici detergentul și nici lacrima nu vor alunga smoala aceea din zborul pe care l-am ucis.

Frumoasă lacrimă ai scurs, Luminița!
F. Abel

Pe textul:

Sunt defectă. Am ucis pasărea" de Luminita Suse

0 suflu
Context
FA
florian abel·
La cât de subnutriți economic suntem, singura noastră hrană e aceasta, așa că voi lovi cu tot armamentul din dotare, dar mult mai puternic și în toate direcțiile. Chiar dacă situația e extrem de întunecată, calculatorul meu dă tot mai des semne de plecare, i-am ținut ledul (lumânarea) în câteva rânduri, dacă se duce, adio! altul nu mai sunt șanse, cu cât se ieftinesc ele, cu atât se reduc și veniturile noastre.
Vă mulțumesc pentru lectură, mi-era teamă că voi fi smotocit pentru unele cuvinte mai pe suferința românului, deși studiasem bine înainte dacă mai sunt folosite pe prima pagină.
Ina, steluța de la tine e ca un fulg din aripa unui înger, evidențierea din partea unui condei de asemenea anvergură în ale umorului mă onorează și mă emoționează.

S-auzim de bine și, mai ales, de mine! F

Pe textul:

Buletin de știr (bire a realității) II" de florian abel

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Două kile și ceva
Calculă că are-un crap,
Rezolvă și mama sa
Până-i dete două-n cap.
(Vali Slavu)

Elevul care-n cap îi da,
Băgat din greu de \"mate\"-n boală,
Eu cred că doar se antrena
Pentru a doua zi, la școală.

Pe textul:

Unui elev slab la matematică" de Vali Slavu

0 suflu
Context
FA
florian abel·
De când știu eu, au fost dispute,
Că intendatul are banul,
Aviatorul - parașute
Iar lui i-a mai rămas ciocanul
(Florin Rotaru)

Nu-i pare rău că n-are bani,
Cât timp ciocanu-o să-i rămână;
Regretă că de-atâția ani,
Doar stă confuz cu el în mână.

Pe textul:

Obiectiv" de Ruse Ion

0 suflu
Context
FA
florian abel·
Nu am făcut vreodata larmă,
Cu toate că, la \"vremea mea\",
Aveam pe umăr, semn de armă,
O roată cu ciocane-n ea.
(Ruse Ion)

Florin, o lămurire-aș vrea,
Că nea Ion se sparge-n fițe
Spunând că el, la roată-avea
Ciocane. Eu știam că spițe.

Pe textul:

Obiectiv" de Ruse Ion

0 suflu
Context